Kelemen Hunor: Nu cred că România va da greş la preşedinţia Consiliului UE

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, se declară convins într-un interviu la RFI că România va face faţă mandatului de preşedinte al Consiliului UE. El critică organizarea ceremoniei de la Ateneu de marcare a preluării preşedinţiei rotative de către România, reclamând că a primit „foarte târziu” invitaţia la eveniment.

RomaniaTV.net
14 ian. 2019, 08:13
Kelemen Hunor: Nu cred că România va da greş la preşedinţia Consiliului UE

Kelemen Hunor crede că Bucureştiul „trebuie să fie foarte atent la dosarele în actualitate, trebuie să pregătească foarte bine perioada următoare, pentru că în această perioadă de şase luni de zile mari lucruri nu se vor întâmpla”.

„Sigur, cu Brexitul e o altă poveste şi aici dacă se va amâna Brexitul pentru o dată ulterioară, spre iulie sau spre sfârşitul anului, atunci singur, rămâne de văzut cum putem gestiona mai bine cu Consiliul şi cu Comisia această problemă uriaşă. Dar eu nu cred că România va da greş, nu cred că sunt lucruri care nu pot fi gestionate la acest moment”, a declarat liderul UDMR, citat de News.ro.

Liderul UDMR a comentat organizarea ceremoniei de la Ateneu, unde fostul eurodeputat Adrian Severin, condamnat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, şi fiul premierului Viorica Dăncilă au stat în aceeaşi lojă cu oficiali români şi străini: „Foarte târziu am primit invitaţiile, cu 48 de ore înainte. Până atunci, noi nu ştiam că suntem sau nu suntem invitaţi, eu vorbesc de ceilalţi lideri. În ultima seară au fost nişte intervenţii şi de la Guvern să venim, dar eu am spus: dacă ieri aţi trimis invitaţia, eu sunt plecat din ţară, eu ce pot să fac în acest moment? (…) Probabil era loc de o pregătire mai bună şi din punct de vedere diplomatic, protocolar, atâta pot să vă spun. Cred că acolo puteau să fie mai atenţi cei care au organizat şi cei care au repartizat locurile, dar nu cred că România nu are capacitatea diplomatică şi protocolară pentru a organiza un eveniment”.