Kelemen: Între Scoţia şi Ţinutul Secuiesc nu există nici o asemănare, nici un fel de paralelism

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri seară, la Sfântu Gheorghe, că nu se poate face niciun paralelism între Scoţia şi Ţinutul Secuiesc, el adăugând convingerea sa că referendumul pentru independenţa Scoţiei nu va avea sorţi de izbândă.

RomaniaTV.net
17 sept. 2014, 20:37
Kelemen: Între Scoţia şi Ţinutul Secuiesc nu există nici o asemănare, nici un fel de paralelism

„Între Scoţia şi Ţinutul Secuiesc nu există nicio asemănare, niciun fel de paralelism. Din punctul meu de vedere, e o greşeală uriaşă să faci astfel de comparaţii, acolo e cu totul şi cu totul altă situaţie şi dacă cineva face o astfel de comparaţie, înseamnă că nu a înţeles nimic sau că a înţeles prea puţin şi doar o diversiune vrea să facă şi nu mai mult. E treaba scoţienilor şi a britanicilor ce fac, într-o democraţie trebuie să fii în stare să asculţi şi pe ceilalţi care spun altceva decât spui tu şi să fii pregătit să laşi libertatea de a spune fiecare ce doreşte. Dar eu sunt convins, şi acest lucru vom vedea în curând, că Regatul Unit va rămâne unit (…) Nu cred că referendumul va avea majoritate, asta e părerea mea”, a declarat, pentru Agerpres, Kelemen Hunor, care a fost prezent la Sfântu Gheorghe cu ocazia deschiderii unei expoziţii la Centrul de artă transilvăneană.

Referendumul pentru independenţa Scoţiei va avea loc joi.

Sprijinul pentru independenţa Scoţiei a ajuns la 49%, relevă un sondaj de opinie realizat de institutul Ipsos, cu o zi înaintea unui referendum crucial pentru viitorul Marii Britanii, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Sondajul arată că 51% dintre scoţieni susţin rămânerea Scoţiei în interiorul Regatului Unite. Susţinerea independenţei a sporit cu 7 procente comparativ cu un sondaj similar realizat pe 5 august.

Marţi, cele trei partide tradiţionale britanice au publicat o declaraţie comună solemnă în care promit o mai mare autonomie scoţienilor dacă vor vota „Nu” la referendumul pentru independenţă.

Această promisiune, ce reafirmă angajamentele anterioare, a fost publicată într-unul din principalele ziare scoţiene, Daily Record, sub titlul „Jurământul”. Textul a fost semnat de premierul conservator David Cameron, liderul partidului de opoziţie laburist Ed Miliband şi vicepremierul liberal-democrat Nick Clegg.

Pentru premierul scoţian Alex Salmond, aceasta este o „ofertă de ultim moment”. Ea „nu îi va descuraja pe oamenii din Scoţia să profite joi de imensa oportunitate de a încredinţa Scoţiei viitorul Scoţiei”, a declarat el.

În schimb la Londra, unii au început să îşi facă griji cu privire la concesiile mari anunţate. Potrivit mai multor comentatori, ele ameninţă să ducă la o federalizare sau chiar la o „balcanizare” a Regatului Unit.