Kim Jong-un a ales să viziteze o fermă de cartofi în loc de o întâlnire cu Mike Pompeo

Publicat: Miercuri, 11 Iulie 2018 21:37 // Actualizat: Miercuri, 11 Iulie 2018 21:37 // Sursa: romaniatv.net

Liderul nord-coreean, Kim Jong-un, ar fi optat pentru o vizită la o fermă de cartofi în loc de o întâlnire cu Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, când acesta se afla la Phenian pentru discuţii privind viitorul peninsulei coreene, scrie The Telegraph.

Pompeo a ajuns la Phenian pe 6 iulie dar vizita sa a fost ignorată de Kim. Întrebările consilierilor lui Pompeo privind când se va întâlni cu Kim au rămas fără răspuns. În schimb, el a discutat cu Kim Yong-chol, un general şi membru al Comitetului central al Partidului Muncitorilor.

Marţi, presa de stat nord-coreeană a publicat mai multe articole despre o vizită a liderului nord-coreean la ferma de cartofi Junghung, situată în provincia Samjiyon, la graniţa cu China, pentru a-i îndruma pe muncitorii de acolo.

Kim le-a transmis muncitorilor să planteze doar varietăţi de calitate şi să introducă „specii care au gust bun pentru a asigura calitatea mâncărurilor bazate pe cartofi”, transmite News.ro.

El a descris districtul ca fiind „tărâmul sfânt al revoluţiei”.

Vizita lui Kim la fermă este un semnal prin care se poate dovedi rezistenţa Coreei de Nord în faţa sancţiunilor americane. De asemenea, el a ales să viziteze o zonă aflată în apropierea Chinei, ţară care îşi arată din nou susţinerea economică faţă de Phenian, comentează The Telegraph.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Coreea de Nord Kim Jong-un Mike Pompeo
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6541
RON
19 Jul
noapte 17 °
zi 27 °
Ultimele joburi adaugate
24 H