Kitzbuhel, feerie în satul de igluuri. FOTO şi VIDEO

O vacanţă la schi cum nu se poate mai frumoasă: schi şi snowboard sau săniuş într-un decor de vis, o pauză binevenită la una dintre cabanele primitoare şi relaxare pe un şezlong care îţi poate aduce un bronz de munte pe care să îl ai tot anul. Acestea sunt doar câteva repere ale unei vacanţe de vis în regiunea Tirol. 

RomaniaTV.net
30 nov. 2014, 17:06

Zăpada vă aşteaptă aproape şase luni pe an în regiunea Tirol din Alpii austrieci. Coborâri ce par fără sfârşit şi privelişti spectaculoase – nimic nu stă în calea plăcerii absolute a schiatului în deplină libertate.

Există oferte pentru toate gusturile. Primele ture pe zăpadă sunt prilej de mare bucurie pentru cei mici. Profitaţi de vacanța de iarnă pentru a le face cunoscută plăcerea sporturilor de iarnă! Staţiunile de schi pentru familii oferă, pe de altă parte, toate condiţiile pentru ca părinţii şi copiii deopotrivă să petreacă momente minunate. 

Aflată între două mari regiuni de schi din Austria, regiunea Kitzbühel-Brixental vă oferă o vacanţă excelentă în inima munţilor din Tirol. Poziţionarea avantajoasă a regiunii permite accesul facil la două mari regiuni de schi din Austria SkiWelt Wilder Kaiser-Brixental şi regiunea Kirchberg/Kitzbühel. 

Avantajul primei regiuni este că reprezintă cel mai mare domeniu schiabil interconectat din Austria, cu 279 km de pârtii şi 90 de instalaţii de urcare. Nici regiunea Kirchberg/Kitzbühel nu stă rău, cu ai săi 170 km de pârtii și 53 de instalaţii de urcare. Are avantajul de a fi mai puţin aglomerată. 

Cei care nu stau bine pe schiuri nu trebuie să fie supăraţi. În parcul Boarders Playground din Westendorf se găseşte o ofertă largă de obstacole pentru freestyle şi snowboarderi, unde există facilităţi atât pentru începători, cât şi pentru profesionişti. 

Şi asta nu este totul. În satul de igluuri Alpeniglu® Dorf o nouă poveste de iarnă prinde viaţă în fiecare an. Familiile găsesc aici atât pe pârtii, cât şi în afara acestora o multitudine de oferte. 

Regiunea Kitzbühel – Brixental vă pune, de asemenea, la dispoziţie o serie de trasee de drumeţii de iarnă sau cu rachetele de zăpadă prin văile romantice din zonă. 

Mai multe informaţii şi oferte de vacanţă găsiţi aici: www.visittirol.ro