Iohannis, PRIMA APARIŢIE după operaţia la umăr. Cristian Ghinea, învestit în funcţia de ministru al Fondurilor Europene

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a lui Cristian Ghinea în funcţia de ministru al Fondurilor Europene. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Cristian Ghinea în funcţia de ministru al Fondurilor Europene a avut loc, miercuri, la Palatul Cotroceni. Miercuri a fost şi prima apariţie publică a lui Iohannis, după intervenţia suferită la umărul drept.

27 apr. 2016, 09:14

UPDATE ora 17.30 Cristian Ghinea a depus, miercuri, jurământul de învestitură în funcția de ministru al Fondurilor Europene, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Klaus Iohannis.

„Domnule Cristian Ghinea, vă felicit pentru acest mandat şi vă doresc mult succes. Este, cred, un lucru arhicunoscut că fondurile europene pe care le poate accesa România sunt o mare oportunitate pentru noi. Fondurile vin să suplinească resursele noastre în zone vitale, acolo unde noi nu am putea să restructurăm lucrurile şi să le ducem la bun sfârşit„, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

La ceremonie au participat și premierul Dacian Cioloș, membri ai Cabinetului său, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, consilieri prezidențiali.

UPDATE Decretul privind numirea lui Cristian Ghinea în funcția de ministru al Fondurilor Europene a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial.

Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a lui Cristian Ghinea în funcţia de ministru al Fondurilor Europene.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 27 aprilie a.c., decretul prin care ia act de demisia din funcţia de Ministru al Fondurilor Europene a doamnei Carmen Aura Răducu.

De asemenea, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat decretul pentru numirea domnului Cristian Ghinea în funcţia de Ministru al Fondurilor Europene”, se arată într-un comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Cristian Ghinea a fost propus de premierul Dacian Cioloş pentru funcţia de ministru al Fondurilor Europene, din care a demisionat Aura Răducu, a anunţat marţi Guvernul.

Citeşte şi: Cristian Ghinea, propus de Dacian Cioloş pentru funcţia de ministru al Fondurilor Europene

Preşedintele Klaus Iohannis a fost internat, marţi, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” şi operat la nivelul umărului drept.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost internat marţi, 26 aprilie a.c., la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” şi operat la nivelul umărului drept. Intervenţia chirurgicală a decurs în condiţii optime, cu respectarea tuturor procedurilor. Starea de sănătate a Preşedintelui României este foarte bună, fiind apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei„, a informat Administraţia Prezidenţială.

Iohannis a postat un mesaj pe Facebook, prin care anunţa că se simte bine după operaţie. „Astăzi am fost supus unei intervenţii chirurgicale la umărul drept. Operaţia a fost una reuşită, mă simt bine şi mâine îmi voi relua activitatea la Palatul Cotroceni. Apreciez munca echipei de medici şi mulţumesc întregului colectiv de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.