Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Jean-Yves Le Drian: Sper ca Franţa va sprijini o decizie privind aderarea României la Schengen

Publicat: Joi, 12 Aprilie 2018 14:58 // Actualizat: Joi, 12 Aprilie 2018 14:58 // Sursa: romaniatv.net

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, joi, pe ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe al Republicii Franceze, Jean-Yves Le Drian, context în care a punctat importanţa pe care România o acordă aderării la spaţiul Schengen şi speranţa că Franţa va sprijini o decizie în acest sens.

"Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa pe care România o acordă aderării la Spaţiul Schengen şi speranţa că Franţa va sprijini o decizie în acest sens, în conformitate cu cele discutate în contactele la nivel din ultimii ani, inclusiv cu prilejul vizitei preşedintelui Macron din august 2017. Ministrul Le Drian a menţionat sprijinul pe care Franţa îl acordă aderării României la spaţiul Schengen, concomitent cu finalizarea reformării acestuia, aflată în curs de derulare, şi subliniind că nu există vreun blocaj din partea Franţei asupra perspectivei României de a deveni membru al Spaţiului Schengen", arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.

De asemenea, şeful statului a evidenţiat nivelul excelent al relaţiei bilaterale, în contextul unui an cu multiple semnificaţii în relaţia cu Franţa, respectiv aniversarea a 10 ani de la semnarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic, lansarea Sezonului cultural România-Franţa, celebrarea Centenarului Marii Uniri, la care Franţa a avut o contribuţie semnificativă.

Potrivit sursei citate, în plan bilateral, preşedintele Klaus Iohannis a salutat nivelul de excelenţă şi dinamica pozitivă a Parteneriatului Strategic dintre România şi Franţa, unul dintre cele mai valoroase parteneriate strategice ale ţării noastre. În acest sens, şeful statului a subliniat eforturile celor două părţi pentru modernizarea documentelor fondatoare ale Parteneriatului Strategic, care trebuie să includă elementele de interes, de poziţie şi de acţiune comune ale României şi Franţei, care sunt tot mai multe, în plan bilateral, european şi internaţional.

Cei doi înalţi oficiali au exprimat şi sprijinul pentru ca Sezonul România-Franţa, proiect cultural şi de diplomaţie publică de mare anvergură, care va fi lansat la sfârşitul toamnei acestui an de către preşedinţii Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron, să fie un succes care să contribuie la prezentarea imaginii actuale, moderne şi inovative a celor două state.

Preşedintele Klaus Iohannis a exprimat dorinţa României de a coopera cât mai apropiat şi de a se coordona cu Franţa în abordarea principalelor dosare ale Preşedinţiei române a Consiliului UE. În acest context, cei doi înalţi oficiali au amintit, printre altele, negocierile privind viitorul buget al Uniunii Europene post-2020, fiind evidenţiate poziţiile comune cu privire la nevoia de menţinere a unor alocaţii semnificative pentru politica de coeziune şi politica agricolă comună.

Administraţia Prezidenţială arată că preşedintele Klaus Iohannis a subliniat interesele şi acţiunea comune ale României şi Franţei în tot mai multe dosare europene actuale, poziţiile României fiind apreciate de ministrul francez de Externe. În acelaşi timp, şeful statului a evidenţiat susţinerea de care se bucură calea europeană şi valorile europene profunde la nivelul societăţii româneşti.

De asemenea, cei doi înalţi oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la o serie de dosare internaţionale actuale.

În acest context, preşedintele Klaus Iohannis a exprimat profunda îngrijorare a României cu privire la evoluţiile recente din Siria, condamnând ferm utilizarea armelor chimice în conflict, care nu este justificată de niciun considerent. Şeful statului a arătat totodată că aceste evoluţii, în ciuda condamnărilor şi reacţiilor internaţionale faţă de utilizările anterioare ale armelor chimice în Siria, indică faptul că nu au fost trase, din păcate, concluziile care se impuneau. La rândul său, ministrul francez de Externe a prezentat poziţia fermă a Franţei, pentru care utilizarea armelor chimice în Siria reprezintă o "linie roşie" şi un element de preocupare pentru întreaga comunitate internaţională.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Administraţia Prezidenţială Franta Klaus Iohannis Schengen
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6695
RON
22 Jun
noapte 19 °
zi 31 °
Ultimele joburi adaugate
24 H