Klaus Iohannis i-a trimis o scrisoare Principesei Margareta după decesul Regelui Mihai I

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis Principesei Margareta o scrisoare la scurt timp după vestea că Regele Mihai I a trecut la cele veşnice. Scrisoarea a fost dată publicităţii, joi, chiar de către Casa Regală. În scrisoare, şeful statului exprimă condoleanţe Familiei Regale şi susţine că Majestatea Sa, Regele Mihai I al României "va rămâne în memoria şi conştiinţa poporului român drept un mare român şi un remarcabil bărbat de stat".

RomaniaTV.net
07 dec. 2017, 13:15

„Alteţa Voastră Regală,

Am primit, cu inima îndurerată, vestea trecerii la cele veşnice a Majestăţii Sale Regele Mihai I al României. Vă rog să acceptaţi, Alteţa Voastră, expresia sentimentelor mele de compasiune.

Aşa cum au arătat românii, prin respectul şi admiraţia cu care au întâmpinat revenirea Familiei Regale în viaţa noastră publică, precum şi prin numeroasele ocazii în care l-au înconjurat pe Suveran cu dragostea şi preţuirea lor, Majestatea Sa Regele Mihai I al României va rămâne în memoria şi conştiinţa poporului nostru drept un mare român şi un remarcabil bărbat de stat.

Alături de toţi compatrioţii noştri, îmi îndrept gândurile şi rugăciunile către personalitatea celui care a fost Regele Mihai I. Pentru lecţia de demnitate, onoare şi patriotism pe care a arătat-o întotdeauna, precum şi pentru modul în care şi-a servit Ţara, Naţiunea română îi va fi profund recunoscătoare.

În aceste zuile îndoliate şi triste, sunt alături de augusta Voastră Familie. Transmit totodată condoleanţele mele întregii Familii Regale şi sper să aveţi puterea să treceţi peste aceste clipe grele.

Dumnezeu să-L odihnească în pace!”, scrie preşedintele Klaus Iohannis.

Regele Mihai I a murit marţi, la reşedinţa din Elveţia. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I va fi adus miercuri în România. Tot miercuri, trupul regelui va fi depus pentru câteva ore la Castelul Peleş, iar seara va fi mutat la Sala Tronului din Palatul Regal de la Bucureşti. Publicul nu va avea acces. Sâmbătă, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal, unde va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară. Accesul publicului în Piața Palatului este liber. Regele Mihai va fi înmormântat în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș. Ceremonia va fi privată. Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeș.

Când va fi înmormântat Regele Mihai I. Programul OFICIAL al funeraliilor