KLAUS IOHANNIS: Mohammad Munaf a fost adus în ţară şi se află în custodia Poliţiei Române

Preşedintele Klaus Iohannis anunţă, într-o declaraţie de presă, transmisă joi de Administraţia Prezidenţială, că  Mohammad Munaf, condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul jurnaliştilor români răpiţi în Irak, a fost adus în ţară şi se află în prezent în custodia Poliției Române.

27 aug. 2015, 13:08

Klaus Iohannis precizează, în declaraţia de presă, că Mohammad Munaf, unul dintre principalii vinovați în dosarul răpirii celor trei jurnaliști români în Irak, a fost adus în ţară  ca urmare a eforutilor „cooperării tuturor instituțiilor statului român, sub coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării”, acesta urmând să  ispășească pedeapsa în România, conform sentinței judecătorești. 

Declaraţia integrală a şefului statului: 

„Autoritățile statului român au finalizat astăzi demersurile în cazul lui Mohammad Munaf, cetățean irakian și american, cu aducerea în țară a acestuia. Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, de Curtea de Apel București la 10 ani de închisoare, pentru acte de terorism împotriva unor cetățeni români, se află în prezent în custodia Poliției Române.

Acest lucru a fost posibil ca urmare a cooperării tuturor instituțiilor statului român, sub coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Mohammad Munaf, la 10 ani de la eliberarea jurnaliştilor români răpiţi în Irak. Ce spune despre Traian Băsescu

Felicit Serviciul Român de Informații, Ministerul Afacerilor Interne, precum și celelalte instituții din cadrul sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, care și-au adus contribuția pe dimensiunea externă, pentru ampla operațiune desfășurată în această perioadă, în cooperare cu parteneri interni și externi.

Efortul autorităților române a făcut posibil ca unul dintre principalii vinovați în dosarul răpirii celor trei jurnaliști români în Irak, în anul 2005, să își ispășească pedeapsa în România, conform sentinței judecătorești. Reafirm încă o dată sprijinul ferm al României pentru lupta împotriva terorismului.

Mohammad Munaf a fost acuzat că a participat la răpirea în Irak a celor trei jurnalişti români: Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian. Un tribunal irakian l-a condamnat pe la moarte în 2006, dar Curtea irakiană de Casaţie a anulat sentinţa.

La această oră, Mohammad Munaf, se află în custodia Poliţiei Române. Acesta a fost introdus într-un Centru de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Române, pe baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoare emise pe numele său.

Acțiunea Poliției Române a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informații și a altor instituții cu competențe în domeniu, interne și internaționale.

Serviciul Român de Informaţii a desfăşurat o operaţiune amplă pe o perioadă de mai mulţi ani, operaţiune cu specific antiterorism, în cooperare cu partenerii nostri intreni şi internaţională pentru punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele cetăţeanului Mohammad Munaf, ca urmare a implicării acestuia în acţiunea de răpire a celor trei jurnalişti români în Irak, în anul 2005. Sunt implicate toate autorităţile care fac parte din sistemul naţional pentru prevenirea şi combaterea terorismului. Sunt mai multe instituţii care fac parte din acest sistem şi partenerii noştri externi. Noi am informat autorităţile competente şi am asigurat cu toate informaţiile necesare de-a lungul timpului, astfel încât am reuşit cu succes să îl aducem să-şi ispăşească pedeapsa pe unul dintre cei mai importanţi actori în dosarul răpirii jurnaliştilor„, a declarat, pentru România TV, Ovidiu Marincea, consilierul directorului SRI.

Persoana în cauză a fost condamnată la data de 24 aprilie 2008 de către magistraţii Curții de Apel Bucuresti – Secția I Penală la o pedeapsa privativă de libertate de 10 ani închisoare pentru acte de terorism săvârșite atât pe teritoriul țării cât și în afara acestuia, împotriva unor cetățeni români.

Mohammad Munaf a vorbit despre implicarea lui Traian Băsescu

În primăvara acestui an, Munaf făcea declaraţii acuzatoare la adresa lui Traian Băsescu, preşedintele de atunci al României. „Vă dau cuvântul meu de onoare că adevărul este la mine. Nu a fost niciun plan de răpire, nici nu am aranjat să facem această răpire din România (…) Consider că domnul Yassin a aranjat toată treaba asta cu Guvernul care era atunci.

Băsescu, noi ATACURI pe Facebook: „Domnilor Ponta şi Iohannis, treziţi-vă!”

Domnul Yassin, înainte să plec în Irak, mi-a zis că dacă mi se întâmplă mie ceva are niște prieteni în Irak. Domnul Yassin, din noiembrie 2004, până în 2005 a venit la noi la birou și îi cerea domnului Omar foarte mulți bani ca să-l ajute cu problemele economice. Îi promitea că vorbește cu domnul președinte de atunci (Traian Băsescu n.r.) și rezolvă toate problemele astea.

El a venit după 4-5 zile de la răpirea în Irak și a spus că eu am organizat toată această răpire. Cum știa el asta, din moment ce eu eram răpit, acolo, cu frații mei jurnaliști? El a venit și a spus că este reprezentant al Guvernului României și am dovezi pentru asta. Am hârtie pentru asta că el a spus că l-a trimis președintele Traian Băsescu.

Eu cred că doctorul Yassin a fost organizatorul acestei răpiri, am foarte multe dovezi în sensul acesta. Frații mei, cumnatul meu au făcut plângeri pe numele doctorului Yassin, au fost înregistrate la Ministerul Justiției, la Ministerul de Externe din Irak, dar s-a oprit în România. N-au vrut să legalizeze aceste hârtii. Orice hârtie care trebuie să ajungă în România, trebuie legalizată de Ambasada României din Bagdad și nu au vrut să facă acest lucru”, declara Mohammad Munaf.

Dosar redeschis în instanţă

Procurorii de la Parchetului de pe lângă ICCJ au dispus redeschiderea cercetărilor penale în cazul celor trei jurnalişti răpiţi în Irak, în 2005, dosarul fiind deschis ca urmare a unei cereri depuse de Corneliu Vadim Tudor. Acesta îi acuză pe fostul preşedinte Traian Băsescu şi pe copreşedintele PNL Vasile Blaga că se fac vinovaţi de dispariţia a patru milioane de dolari din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnalişti români.

Pentru a putea continua cercetările penale în acest caz, procurorii PICCJ au cerut Judecătoriei Sectorului 5 confirmarea redeschiderii urmăririi penale.

În urma analizării dosarului, magistraţii instanţei bucureştene au decis că nu sunt competenţi să judece cauza şi au trimis-o magistraţilor de la instanţa supremă.

„Admite excepţia necompetenţei personale – ratione personae a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti invocată de instanţă din oficiu. În baza art. 50 N. C.p.p. rap. la art. 40 şi art. 48 alin. 1 lit. a C.p.p. declină competenţa de soluţionare a cererii de redeschidere a urmăririi penale formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1543/P/2009, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Secţia penală”, au decis, joi, magistraţii de la Judecătoria Sectorului 5.

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi Preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea celor trei jurnalişti, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

Ulerior, în iunie 2005, preşedintele de atunci Traian Băsescu spune că Omar Hayssam voia să iasă din România şi că îşi transferase averea pe numele lui Mohammad Munaf, al soţiei acestuia şi al doctorului Mohamad Yassin, care a plecat la Bagdad în 29 aprilie, pentru a contacta autorităţile irakiene.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze pe Hayssam, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

În 31 mai 2007, Omar Hayssam declara, într-un interviu prin telefon la o emisiune de la Antena 3, că la cererea doctorului Yassin s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, după ce, în seara de 28 martie 2005, prietena jurnalistei Marie Jeane Ion l-a anunţat despre răpirea de la Bagdad. El preciza că Yassin s-a prezentat, în seara de 28 martie 2005, la biroul său, împreuă cu soţia, iar în aceeaşi zi l-a condus la aeroport pe acesta, care s-a deplasat în Irak pentru a participa la negocierile pentru eliberarea jurnaliştilor.

Singurul găsit vinovat de răpirea celor trei jurnalişti a fost Omar Hayssam. În prezent, el execută 23 de ani şi patru luni de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în alte două dosare – „Volvo” şi „Foresta Nehoiu” – şi cel al răpirii celor trei jurnalişti, potrivit unei decizi luate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

În ceea ce îl priveşte pe fostul şef al statului, Judecătoria Sectorului 1 a confirmat redeschiderea urmăririi penale pentru furt, furt calificat şi insultă, cu privire la fapte ale lui Traian Băsescu, care a folosit, în 2007, apelativul „ţigancă împuţită” la adresa unei jurnaliste şi i-a luat acesteia telefonul mobil.

Judecătoria Sectorului 1 a constatat, în 25 mai, că ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de redeschidere a urmăririi penale este legală şi temeinică.

Decizia magistraţilor este definitivă, motiv pentru care procurorii PICCJ pot relua cercetările în acest caz, cu privire la faptă.