Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Asia-Europe Meeting

Publicat: Vineri, 12 Octombrie 2018 17:26 // Actualizat: Vineri, 12 Octombrie 2018 17:26 // Sursa: romaniatv.net

Preşedintele Klaus Iohannis va participa la Bruxelles, în perioada 17 - 19 octombrie, la reuniunea Consiliului European, precum şi la cel de-al 12-lea Summit Asia - Europe Meeting (ASEM), potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa şi la Summitul Euro în format extins, în marja reuniunii Consiliului European.

"Temele de discuţie de pe agenda reuniunii Consiliului European se referă la procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, gestionarea fenomenului migraţiei, securitatea internă şi relaţiile externe ale Uniunii", se precizează în comunicat.

Iohannis va reitera sprijinul Românei în vederea agreării Acordului de retragere a Marii Britanii din UE cât mai curând posibil şi va sublinia că ţara noastră este în favoarea unui proces ordonat şi previzibil privind Brexit, care să constituie ulterior baza pentru stabilirea unei relaţii viitoare cât mai apropiate.

Totodată, şeful statului va sublinia că ţara noastră îşi doreşte încheierea unui acord cât mai cuprinzător privind relaţiile viitoare şi identificarea unor noi modalităţi de colaborare între UE şi Marea Britanie în arii prioritare precum securitatea, apărarea şi politica externă, domenii în care contribuţia britanică este substanţială.

Referitor la migraţie, preşedintele Iohannis va susţine necesitatea unui dialog intensificat cu statele de origine şi tranzit ale migranţilor, în care accentul să fie plasat pe dezvoltare, educaţie şi construirea capacităţilor, precizează Administraţia Prezidenţială.

"Preşedintele României va exprima susţinerea ţării noastre pentru consolidarea Agenţiei Europene pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă, menţionând că România a avut constant o contribuţie substanţială la activitatea acestei agenţii", se spune în comunicat.

În domeniul securităţii interne, Iohannis va sublinia importanţa implementării instrumentelor legislative şi nonlegislative destinate unei mai bune cooperări şi coordonări la nivelul UE. Totodată, preşedintele va evidenţia faptul că prevenirea şi contracararea radicalizării şi a terorismului trebuie să rămână printre preocupările prioritare ale statelor membre şi va reafirma sprijinul ţării noastre pentru demersurile şi eforturile în plan european de a consolida rezilienţa Uniunii în faţa ameninţărilor hibride.

Pe 18 octombrie, preşedintele Iohannis va participa la Summitul Euro în format extins. Cu acest prilej, şeful statului va menţiona că ţara noastră susţine obiectivul de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare urmărind îndeaproape impactul tuturor iniţiativelor care vizează această zonă, având în vedere obiectivul României de aderare cât mai curând posibil.

Totodată, pe 18 şi 19 octombrie, Klaus Iohannis va participa la lucrările celui de-al doisprezecelea Summit Asia-Europe Meeting (ASEM).

Summitul, cu tema "Parteneri globali pentru provocări globale", va reuni cei 53 de parteneri ASEM, vizând un angajament sporit al statelor partenere din Europa şi Asia în abordarea problemelor complexe într-un context global în continuă schimbare. Principala temă a dezbaterilor este conectivitatea la toate nivelurile - politic, economic, cultural, digital, instituţional şi interuman - pentru a transmite un mesaj consolidat de recunoaştere a interdependenţelor în creştere între cele două continente, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cerban, editor: Claudia Stănescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Consiliul European Klaus Iohannis summit euro summitul asia europe
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6658
RON
19 Oct
noapte 10 °
zi 21 °
Ultimele joburi adaugate
24 H