KLAUS IOHANNIS, mesaj pe Facebook după consultările de la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis a postat, miercuri, pe Facebook, un mesaj, după consultările de la Cotroceni, în care s-a decis semnarea unui proiect de lege de modificare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private, în care spune că "nimeni nu poate avea acces la datele personale ale cuiva fără acordul unui judecător". 

06 mai 2015, 08:49
KLAUS IOHANNIS, mesaj pe Facebook după consultările de la Cotroceni

Administraţia Prezidenţială a anunţat, miercuri, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că, în baza prerogativelor sale constituţionale de mediere, preşedintele a facilitat dialogul între societatea civilă, instituţiile cu competenţe în domeniul prelucrării datelor, apărării şi securităţii naţionale şi partidele politice.

„Discuţiile au pornit de la premisa îmbunătăţirii cadrului normativ pentru a pune în acord nevoia de securitate cu apărarea drepturilor şi libertăţilor individului. Cu această ocazie, liderii partidelor politice au semnat o iniţiativă legislativă parlamentară de modificare şi completare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice”, a precizat Administraţia Prezidenţială, în comunicatul de presă remis după întâlnire.

Klaus Iohannis a postat pe pagina sa de Faecook şi un mesaj.

„Prin mediere și dialog, se pot obține rezultate. Prin proiectul de lege semnat, astăzi, de toate partidele parlamentare, nimeni nu poate avea acces la datele personale ale cuiva fără acordul unui judecător. În democrație, securitatea, respectul față de lege și libertatea merg împreună„, a scris Iohannis.

CITEŞTE ŞI DECIZIA luată la consultările de la Cotroceni: A fost semnată iniţierea unei noi legi „Big Brother”

Curtea Constituţională a decis, în ianuarie, că legea securităţii cibernetice este neconstituţională în ansamblul ei. De altfel, Curtea Constituţională a respins toate cele trei legi „Big Brother” ca fiind neconstituţionale.

În motivarea CCR, judecătorii precizau că legea respectivă are deficienţe de respectare a normelor de tehnică legislativă, coerenţă, claritate, previzibilitate, dar şi sub aspectul procedurii legislative, prin lipsa avizului CSAT.

În urma deciziei CCR, preşedintele Klaus Iohannis a cerut rediscutarea respectivelor acte normative în Parlament.