Klaus Iohannis, prima reacţie după ce a fost aşezat la Ateneu aproape de doi foşti puşcăriaşi: Întrebaţi la Guvern!

Klaus Iohannis a făcut primele comentarii despre ceremonia de la Ateneul Român, unde au fost prezenți și fostul premier al României, Adrian Năstase, și fostul ministru de Externe, Adrian Severin, ambii eliberați din pușcărie.

RomaniaTV.net
14 ian. 2019, 16:01
Klaus Iohannis, prima reacţie după ce a fost aşezat la Ateneu aproape de doi foşti puşcăriaşi: Întrebaţi la Guvern!

Klaus Iohannis a refuzat să comenteze modul în care Guvernul a decis pe cine să invite la eveniment, dar a apreciat „ținuta culturală” a ceremoniei.

„Evenimentul a fost pregătit de Guvern, eu am fost invitat și am participat. Ținuta culturală a fost foarte bună. Să întrebați la Guvern cu s-a întocmit lista invitaților. Nu aș dori să comentez acest lucru”, a precizat Klaus Iohannis.

Evenimentul de la Ateneu care a marcat preluarea Președinției rotative a Uniunii de către România a stârnit reacţii aprinse după seria de gafe de organizare. În loja oficială, în spatele preşedintelui Klaus Iohannis, al prim-ministrului Viorica Dăncilă, al liderilor europeni Jean Claude Juncker, Donald Tusk, Antonio Tajani, au stat fiul premierului Dăncilă, împreună cu soţia sa, dar şi Adrian Severin, fost europarlamentar, condamnat definitiv şi închis pentru corupţie.

Adrian Severin a fost condamnat definitiv, în 16 noiembrie 2016, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de luare de mită şi trafic de influenţă, pentru că, în perioada decembrie 2010 – martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnalişti de la ”Sunday Times” de a-i plăti 100.000 euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. În februarie 2018, Adrian Severin a fost eliberat condiţionat după ce a executat un an şi trei luni din pedeapsă.