Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Emmanuel Macron: Eu îi asigur pe toți că România este stabilă

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit vineri cu președintele Franței, Emmanuel Macron, marja Consiliului European de la Bruxelles, anunţă Agerpres. El l-a asigurat pe omologul său că România este o ţară stabilă, chiar dacă traversează o perioadă cu turbulenţe politice.

RomaniaTV.net
23 iun. 2017, 04:58
Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Emmanuel Macron: Eu îi asigur pe toți că România este stabilă

UPDATE Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bruxelles, că a discutat cu președintele Franței, Emmanuel Macron, şi despre situația politică de la București, asigurându-l că „România este stabilă”.

Întrebat dacă a discutat cu Macron despre situația politică de la București, Iohannis a răspuns: „Foarte pe scurt. Eu îi asigur pe toți cu care mă întâlnesc că România este stabilă și, chiar dacă în momentul de față se lucrează la formarea unui nou Guvern, nu afectează procesele în care este implicată România”. 

De asemenea, chestionat dacă a primit întrebări legate de stabilitatea din țară, șeful statului a precizat: „Aceste teme le abordez de la mine, fiindcă e important să spun partenerilor de discuții că suntem o țară stabilă, nu e o problemă dacă se schimbă Guvernul”.


UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, o întâlnire bilaterală cu omologul său francez, Emmanuel Macron, afirmând la final că aceasta a fost „foarte, foarte bună” şi s-a convenit ca România şi Franţa să colaboreze în vederea întăririi unor formate europene. Iohannis a spus că au fost abordate teme precum Schengen, bugetul zonei euro şi situaţia muncitorilor detaşaţi.

„Am avut o primă întâlnire aşezată bilaterală cu preşedintele Macron. Am abordat într-un timp foarte scurt multe teme foarte importante pentru noi, pe colaborare şi bilaterală şi formate europene. Am discutat despre colaborări, de exemplu pe Schengen, despre colaborarea pe care o pregătim pentru sezonul cultural”, a spus Iohannis, afirmând că întâlnirea a fost „foarte, foarte bună”.

O temă importantă de discuţie a fost directiva europeană privind detaşarea muncitorilor, ridicată în cadrul întâlnirii de Emmanuel Macron.

„Doreşte să colaboreze cu noi, am arătat toată deschiderea pe acest dosar. (…) Trebuie să găsim soluţii care satisfac şi o parte şi cealaltă. Nu are rost să ne ascundem după deget şi să rămână fiecare pe poziţia lui. Trebuie discutat, trebuie negociat, trebuie soluţionată chestiunea”, a mai spus Iohannis, citat de News.ro.

El a precizat că s-a discutat şi despre întârirea colaborării cu Franţa în alte formate europene, România dorind să participe la discuţia privind bugetul zonei euro.

„Am convenit să lucrăm împreună pentru a întări formate europene. Am propus printre altele ca proiectul bugetului zonei euro, propus de preşedintele Macron, să fie deschis şi pentru alţii, pentru noi, care acum nu suntem în zona euro, dar avem acest obiectiv şi suntem interesaţi să colaborăm”, a explicat Iohannis.

Întâlnirea cu Emmanuel Macron a durat aproximativ 30 de minute, având loc înainte de sesiune de lucru a Consiliului European.

 

Pe agenda discuțiilor se află teme din sfera relațiilor bilaterale, a afacerilor europene și a dosarelor internaționale, potrivit Administrației Prezidențiale.

Totodată, întrebat joi la sosirea la sediul Consiliului European dacă va discuta cu Macron despre aderarea României la Spațiul Schengen, Iohannis a răspuns: „Da, sigur o să discut. Este o temă importantă pentru noi”.

Președintele Iohannis va mai participa, vineri, la sesiunea de lucru a Consiliului European, conform agendei șefului statului.

Principalele subiecte de pe agenda reuniunii Consiliului European de la Bruxelles se referă la securitate și apărare, ocupare, creștere economică și competitivitate, migrație, schimbări climatice. Vor fi discutate, de asemenea, inițiativele lansate de Comisia Europeană în contextul Strategiei privind Piața Unică Digitală, precum și relațiile externe ale Uniunii Europene. Totodată, vor fi trecute în revistă cele mai recente evoluții legate de negocierile privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, despre consultările de la Cotroceni: Primul-ministru trebuie să aibă o majoritate în spate