Klaus Iohannis va avea avion nou. Guvernul a demarat procedurile pentru achiziţionare

Ministerul Transporturilor a demarat procedurile pentru a achiziţionarea unei aeronave pentru primul om în stat. Klaus Iohannis este cel care va stabili bugetul alocat de Guvern pentru avion.

05 feb. 2016, 19:43
Klaus Iohannis va avea avion nou. Guvernul a demarat procedurile pentru achiziţionare

Executivul a aprobat componenţa unei comisii ce va fi condusă de ministerul Transporturilor care va începe imediat procedurile. Premierul Dacian Cioloş a numit noi membri în comisia care se ocupă de cumpărarea unui avion pentru transportul demnitari­lor, aceştia fiind ministrul Transporturilor, Dan Costescu – preşedinte, şeful Cancelariei premierului, Dan Tudorache – membru, directorul general interimar al RAAPPS, Marius Grăjdan – membru şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, Bogdan Puşcaş – membru.

Ministrul Transporturilor a subliniat în conferinţa de presă că nu sunt prea multe alegeri de făcut. Aceste aeronave au un anumit specific.

Citeşte şi:  Publicitatea prin Google, folosită ca atac la Klaus Iohannis, pe site-urile din România

Noul avion destinat lui Klaus Iohannis va avea toate dotările necesare unei aeronave prezidențiale. Aceasta va avea mijloace de comunicare speciale, în așa fel încât șeful statului să poată comunica chiar și în timpul zborului, o mică cameră de dormit, un birou de lucru și un compartiment pentru delegația care îl însoțește pe acesta.

Traian Băsescu s-a bucurat de vechiul „Carpaţi”. Aeronava prezidențială Boeingul 707, înmatriculată YR-ABB și botezată Carpați, a fost cumpărată în timpul regimului comunist, în 1974, fiind folosită ca mijloc de transport al președintelui român până în 2010. Preşedinţia României a rămas fără avion în 2013, în urma unui scandal între Traian Băsescu şi ministrul Transporturilor de atunci, Relu Fenechiu.

Înainte de aeronava Airbus 310, preşedinţii României au circulat cu un Boeing 707, moştenit de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. Avionul a fost scos din uz în 2010, pentru că nu avea drept de a ateriza pe aeroporturile din Europa din cauza zgomotului prea mare. Pentru cursele efectuate de preşedinte se făcea totuşi o excepţie.

Sunt şi state care nu fac economie când vine vorba de aeronavele prezidenţiale. Avionul lui Barack Obama are o sală de conferinţe, birouri pentru personal şi presă, o sală de operaţii şi două bucătării. Suprafaţa totală este de 372 de metri pătraţi. O oră de zbor cu Air Force One costă aproximativ 200.000 de euro. Şi preşedinţii Ucrainei au fost răsfăţaţi. Au o flotă de şase avioane, dintre care un Airbus 319, cu dormitoare, duşuri şi bar, care a costat aproape 60 de milioane de dolari.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, anunţa săptămâna trecută, în legătură cu înfiinţarea comisiei pentru achiziţionarea unei aeronave destinate demnitarilor, că aceasta este o hotărâre a CSAT şi trebuie continuată indiferent de Executiv.