Laserul de la Măgurele a fost asamblat şi au început primele teste. Când va fi obţinut primul fascicul laser

Cel mai puternic laser din lume, care se construieşte lângă Bucureşti, la Măgurele, a fost asamblat şi au început deja primele teste, a declarat directorul proiectului Extreme-Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP) de la Măgurele, profesorul Nicolae Zamfir, care estimează că la toamnă va fi obţinut primul fascicul laser.

28 mai 2017, 08:21
Laserul de la Măgurele a fost asamblat şi au început primele teste. Când va fi obţinut primul fascicul laser

„A început etapa a doua a implementării, în care se instalează şi se testează diferitele componente ale marilor echipamente şi ale experimentelor. S-a trecut în linie dreaptă spre finalizare. Sunt instalate toate componentele, dar testarea se face progresiv”, a afirmat Zamfir, pentru News.ro.

Testele de până acum arată bine şi sunt în grafic, potrivit directorului.

”Intenţia este să obţinem în toamnă primul fascicul laser, sigur, de putere mai mică. Până se va ajunge la parametri maximi, de 10PW, va mai dura”, a menţionat Zamfir.

Aceste teste vor dura doi ani. ”Undeva în vara lui 2019 sperăm să fim operaţionali în întregime”, a spus Zamfir.

Atunci când va fi operaţional, ELI-NP va fi cel mai important centru de cercetare ştiinţifică din România.

Laserul va ajuta la descoperirea unor izotopi radioactivi care pot trata cancerul, de exemplu, sau va putea ajuta la identificarea completă a conţinutului butoaielor cu deşeuri radioactive, fără a fi desfăcute, un lucru extrem de dificil în prezent.

Citeşte şi: Încep testele la laserul de la Măgurele, cel mai puternic laser din lume

Investiţia este estimată la 300 de milioane de euro şi este finanţată din fonduri europene.

Implementarea proiectului a început în ianuarie 2013 şi până în prezent lucrările sunt aproape în grafic, cu doar câteva luni de întârziere la construcţie, iar bugetul nu a fost depăşit, afirmă managerul proiectului.

Laserul de la Măgurele este considerat cel mai puternic din lume, cu cele mai performante echipamente şi cel mai strălucitor fascicul Gamma.

140 de persoane lucrează în total la acest proiect, din care 120 sunt cercetători români şi străini din întreaga lume, care au venit să lucreze la cel mai mare proiect ştiinţific în care este implicată România.

”Continuăm recrutările, de evaluare a angajaţilor, de angajări. (…) Avem cercetători din Japonia, China, Coreea, India, Vietnam, Polonia, Turcia, Bulgaria, Germania, Franţa, Marea Britanie, Spania, Italia, SUA, Canada”, a afirmat Zamfir, în luna martie, pentru News.ro.

Autorităţile spun că proiectul va repune România pe harta globală a cercetării. Investiţia este destinată cercetărilor fundamentale.

Laserul va folosi şi la testarea materialelor care se folosesc în misiunile spaţiale, care sunt trimise în perioade îndelungate de timp.