Laura Codruţa Kovesi: „Nu am fost citată la Parchetul General”

Șefa DNA Laura Codruța Kovesi a spus marți, după bilanțul de la Ministerul Public, că nu fost citată la Parchetul General, în dosarul înregistrărilor lui Sebastian Ghiţă.

07 mart. 2017, 11:54
Laura Codruţa Kovesi: „Nu am fost citată la Parchetul General”

Întrebată dacă a fost citată la Parchetul General în scandalul înregistrărilor lui Sebastian Ghiță, și pentru care Florian Coldea a fost audiat în secret săptămâna trecută, șefa DNA a declarat că nu a fost chemată.

Fostul prim-adjunct al SRI a fost audiat săptămâna trecută. Florian Coldea a dat declaraţii în dosarul de abuz în serviciu deschis după ce Sebastian Ghiţă a difuzat o înregistrare în care fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, vorbeşte despre intervenţii în justiţie, făcând referire, la Camelia Bogdan, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.

Pe 17 ianuarie SRI anunţa că Florian Coldea a cerut trecerea în rezervă, decizia fiind luată chiar dacă verificările demarate în urma dezvăluirilor lui Sebastian Ghiţă au arătat că nu a încălcat legea, SRI propunând repunerea în funcţie.

Până acum, în acest dosar au mai fost audiaţi Victor Ponta, Traian Băsescu, junalişti de la România TV, dar și judecătoarea Camelia Bogdan.

Procurorii Parchetului General au început cercetarea penală în privinţa faptelor dezvăluite de Sebastian Ghiţă. Deocamdată nu este vizată nicio persoană, ci doar faptele.