Leacuri NATURALE şi EFICIENTE pentru ÎNŢEPĂTURILE de ŢÂNŢARI. Vezi pe cine înţeapă insectele mai des

Îţi place să-ţi petreci timpul pe perioada verii cât mai mult afară din casă? Evident că nu eşti singurul. Însă, în această perioadă a anului, ţânţarii mişună prin aer şi noi avem de suferit de pe urma înţepăturilor acestor insecte. Mai mult, înţepăturile de ţânţari pot fi periculoase, deoarece aceştia pot transmite diferite boli. RomaniaTV.net vă prezintă leacuri naturale şi eficiente împotriva înţepăturilor de ŢÂNŢARI. 

03 iun. 2014, 09:06
Leacuri NATURALE şi EFICIENTE pentru ÎNŢEPĂTURILE de ŢÂNŢARI. Vezi pe cine înţeapă insectele mai des

„Ţânţarul injectează o substanţă în piele care cauzează inflamaţia. Aceasta este roşie, umflată şi prezintă o sensibilitate. Reacţia naturală a organismului după înţepătură este de a elibera histamină, un compus care semnalează o reacţie alergică şi care provoacă mâncărimi”, a spus dermatologul Neal B. Schultz, pentru huffingtonpost.com.

Primul lucru pe care ai tendinţa să-l faci atunci când te înţeapă un ţânţar este să te scarpini. Medicul Schultz atrage atenţia asupra faptului că atunci când ne scărpinăm putem provoca o serie de probleme, cum ar fi ruperea pielii, expunerea muşcăturii la un risc mare de infecţie, iar zgârieturile creează o inflamaţie şi o durere şi mai mare.

Iată câteva metode care te ajută să scapi de senzaţia de mâncărime:

1. Aplicarea de comprese reci. Gheaţa amorţeşte nervii, care conduc la senzaţia de mâncărime. Dacă încerci în schimb să pui o compresie caldă, poate avea acelaşi efect asupra nervilor, însă de îndată ce o vei înlătura, mâncărimea se va agrava.

2. Uleiul de arbore de ceai. Acesta acţionează ca un antiinflamator, astfel că poate combate mâncărimea, inflamarea şi durerea şi se pare că are, de asemenea, proprietăţi antibacteriene şi antivirale, care pot ajuta la prevenirea infecţiilor la locul muşcăturii. Totodată, poate fi folosit şi ulei de lavandă.

Citeşte şi Ce trebuie să faci atunci când te ÎNŢEAPĂ O ALBINĂ. Iată care sunt PRIMII PAŞI

3. Oţetul. Datorită acidităţii sale, mâncărimea se poate opri. Este recomandat să se dilueze 2 … 3 ceşti într-o cadă cu apă caldă, pentru a trata toate înţepăturile de pe corp sau se poate tampona fiecare înţepătură în parte cu un disc demachiant îmbibat cu puţin oţet.

4. Mierea. Mierea are proprietăţi antiinflamatorii şi antibacteriene.

5. Pliculeţele de ceai pot fi folosite după ce au fost utilizate şi s-au răcit. Acestea pot reduce pungile de sub ochi sau umflăturile provocate de înţepături.

6. Bicarbonatul de sodiu. Acesta este un compus uşor alcalin care poate ajuta la neutralizarea echilibrul pH-ului pielii. Acesta poate ajuta inflamaţie care apare la suprafaţa pielii. Bicarbonat de sodiu se poate amesteca cu puţină apă până se formează o pastă care se aplică direct pe zona afectată.

7. Frunzele aromate ale busuiocului. Acestea conţin compuşii camfor şi timol, ce pot reduce mâncărimea. Poţi zdrobi câteva frunze şi apoi le aplici pe zona înţepată sau poţi tampona cu ulei esenţial de busuioc.

8. Lămâia şi lime-ul. Aceste fructe au efecte antimâncărime şi antibacteriene. Sucul sau coaja acestor citrice poate ucide diverse bacterii.

9. Menta. Menta poate diminua, de asemenea, mâncărimea. Totodată, poţi folosi şi pastă de dinţi mentolată.

10. Aloe vera. Aloe vera este foarte bună în cazul înţepăturilor de ţânţar, deoarece contribuie la combaterea mâncărimii, a inflamaţiei şi are un efect liniştitor.

Citeşte şi Cum arată căpuşele şi cum te fereşti de ele

Pe cine înţeapă ţânţarii şi pe cine nu?

Potrivit unor studii de specialitate, există peste 3.000 de specii de ţânţari, iar unele persoane sunt mai predispuse la înţepăturile de ţânţari decât altele.

Totul depinde de moştenirea genetică. Totodată este bine de ştiut şi că îmbrăcămintea închisă la culoare, căldura corpului uman şi mişcările, toate sunt elemente care atrag ţânţarii. Există peste 300 de componente sau funcţii pe care organismul uman le emite şi care atrag ţânţarii.

Mai mult, specialiştii consideră că ţânţarii sunt atraşi în primul rând de persoanele de sex masculin, cele cu grupa de sânge 0 şi persoanele supraponderale. De asemenea, aromele care se aseamănă cu nectarul sunt un factor de atracţie pentru ţânţari, motiv pentru care se recomandă evitarea folosirii de parfumuri, săpunuri, şampoane sau loţiuni de corp cu arome dulci.

În ceea ce priveşte vârsta, ţânţarii sunt mai tentaţi de copii decât de adulţi.

Mirosul corpului poate acţiona şi ca un repelent natural asupra ţânţarilor. Persoanele care sunt înţepate mai rar sau deloc, emit chimicale care îi resping. Pe măsură ce se apropie de o persoană, ţânţarii detectează mirosul corpului şi astfel decid dacă să iniţieze procesul de hrănire sau nu. Astfel, cercetătorii au reuşit să identifice aproximativ 30 de compuşi chimicali emişi de organismul uman care ţin la distanţă ţânţarii.

Un lucru extrem de important este faptul că ţânţarii pot transmite boli. Aceste insecte sunt direct responsabile pentru moartea a un milion de oameni în fiecare an. Şi asta pentru că ei sunt transmiţătorii unor boli precum malaria, encefalita şi febra galbenă sau virusul West Niles. Chiar în SUA s-au descoperit nişte specii de ţânţari care transmit în mod obişnuit virusul West Niles, pe care ţânţarii se pare că-l iau de la anumite specii de păsări şi-l transmit, mai departe, la oameni.

Citeşte şi Soluţii pentru a scăpa de INSECTE. Iată plantele care alungă ţânţarii