Legea falimentului personal. FMI doreşte mai multe măsuri de protecţie socială în actualul proiect

FMI cere o nouă lege a falimentului personal, care să prevadă mai multe măsuri de protecţie socială. Mai exact, cei care nu mai au bani nici de rate, dar nici de plata utilităţilor vor fi păsuiţi o perioadă.

28 ian. 2015, 08:49
Legea falimentului personal. FMI doreşte mai multe măsuri de protecţie socială în actualul proiect

Fondul Monetar Internaţional cere ca plata eşalonată a datoriilor să se facă pe o perioadă de trei ani, nu pe patru ani, aşa cum prevede în momentul de faţă proiectul de lege a falimentului care se află în Parlament. De asemenea, potrivit România TV, cei de la FMI doresc ca toţi creditorii să aibă drept de vot atunci când se stabileşte planul de organizare al persoanei fizice care intră în faliment.

Citeşte şi Legea falimentului personal: Ministerul Justiţiei a propus introducerea procedurii administrative

Totodată, persoana fizică trebuie protejată în aşa fel încât să nu fie debranşată de la utilităţi, în condiţiile în care nu reuşeşte să îşi plătească datoriile. Măsura a fost stabilită într-un document oficial trimis de FMI la Parlament.

Citeşte şi Victor Ponta: FMI va trebui să discute cu Parlamentul despre legea falimentului personal

Persoana mai trebuie să dovedească faptul că a încercat medierea cu creditorii, însă sub nicio formă nu s-a ajuns la un consens, motiv pentru care trebuie să ajungă în faţa unui judecător.