LEGEA PENSIILOR. Ce români au fost lăsaţi fără contribuţiile la Pilonul II

Ordonanţa care le măreşte salariile românilor care lucrează în domeniul construcţiilor le taie în schimb contribuţiile la pilonul 2 de pensii. Astfel, cei care lucrează în constructii, inginerii şi arhitecții nu vor mai plăti timp de 10 ani contribuțiile la pilonul II în următorii 10 ani. Guvernul a decis ca din ianuarie salariul minim în domeniul construcţiilor să crească la 3.000 lei brut. 

RomaniaTV.net
07 ian. 2019, 08:05
LEGEA PENSIILOR. Ce români au fost lăsaţi fără contribuţiile la Pilonul II

Guvernul le-a promis angajaţilor din construcţii scăderea taxelor pe muncă, pentru a beneficia de un salariu net mai mare, însă de fapt le-a sistat contribuţiile la Pilonul II de pensii, în următorii 10 ani, susţin reprezentanţii fondurilor private.

Concret, Ordonanţa de Urgenţă pe fiscalitate, stabileşte ca de la 1 ianuarie 2019, salariul minim în domeniul construcţiilor creşte la 3.000 lei brut. În schimb, CAS scade de la 25% la 21,25%. Acest procent de 3.75 de puncte nu se mai virează însă la Pilonul II, aşa cum se virează pentru un angajat din alt domeniu. Informaţia a fost confirmată pentru Edupedu.ro, de către reprezentanţii fondurilor de pensii. 

Pentru constructori, producători, arhitecți, ingineri și consultanți tehnici au fost introduse în Codul Fiscal prevederi speciale pentru următorii 10 ani, potrivit publicației Arena Construcțiilor. Facilitățile fiscale sunt valabile pentru perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2028 inclusiv. 

Contribuția la Pilonul II de pensii este de 3,75% din salariul brut (CAS e 25% din brut), sumă care este trimisă la Pilonul II de către Casa Națională de Pensii, după calcularea și virarea contribuției lunare de către angajator 

Teoretic aceștia rămân în contul persoanelor și sumele care s-au acumulat până în prezent pot fi scoase la ieșirea la pensie. La fel de teoretic, peste 10 ani contribuțiile ar trebui să fie reluate în conturile constructorilor, după cum prevede OUG 114. Vezi aici care sunt efectele faptului că statul nu va mai vira contribuția pentru Pilonul II.

Cine sunt angajații vizați 

Persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor, în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028 inclusiv, pentru care sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) angajatorii desfășoară activități în sectorul construcții care cuprind: – activitatea de construcții definită la codul CAEN 41.42.43 – secțiunea F – Construcții; – domeniile de producere a materialelor de construcții

b) angajatorii realizează cifră de afaceri din activitățile menționate la lit. a) în limita a cel puțin 80% din cifra de afaceri totală, calculată cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care aplică scutirea

c) veniturile brute lunare din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice pentru care se aplică scutirea, sunt cuprinse între 3.000 și 30.000 lei lunar inclusiv și sunt realizate în baza contractului individual de muncă.