Legea salarizării: Care vor fi salariile din Justiţie

Potrivit draftului legii salarizării care va ajunge, luni, în plenul Senatului, până în 2022 ar urma să beneficieze de măriri de salarii judecătorii, procurorii dar şi personalul auxiliar şi de probaţiune.

20 mai 2017, 10:13
Legea salarizării: Care vor fi salariile din Justiţie

Potrivit draftului legii salarizării care va fi dezbătut luni în plenul Senatului, un judecător cu grad de ÎCCJ, cu o vechime de peste 20 de ani, va avea o indemnizaţie de 26,250 lei în 2022, iar un magistrat cu acelaşi grad, cu vechime între 15-20 de ani, va avea venituri cuprinse între 23.143 şi 24.300 lei.

Judecătorii cu grad de curte de apel, cu peste şase ani vechime, vor avea indemnizaţii cuprinse între 17.900 lei şi 23.000, în funcţie de anii de experienţă. Indemnizaţia de 23.000 va reveni unui magistrat cu acest grad, care are o vechime de peste 20 de ani, acesta având în prezent un salariu de 15.754 lei.

În ceea ce priveşte judecătorii civili şi militari cu grad de tribunal, indemnizaţiile vor porni de la 11.900, cât este în prezent venitul unui magistrat cu experienţă de peste cinci ani, acesta urmând să ajungă 19.850 lei în 2022. Un magistrat cu peste 20 de ani vechime va avea o indemnizaţie de 22.500.

 Magistraţii cu grad de judecătorie, începători, vor avea salarii de până la 12, 500 lei, iar auditorii de justiţie, în funcţie de anul de studiu, vor primi între 6.500 şi 7.200 lei.

Procurorii cu grad de Parchet General, cu peste 20 de ani vechime, cu spor pentru titlu de doctor, vor avea indemnizaţii ce vor creşte de la 23.300 la 25.000 lei. Cei de la curţile de apel cu vechime între 6 şi 10 ani, vor avea venituri ce vor creşte de la 13.000 la 19.000 lei. Procurorii de la tribunale vor ajunge, în funcţie de vechime, de la salarii de 12.000 lei la aproape 19.000.

Citeşte şi LEGEA SALARIZĂRII. Măriri salariale pentru cadrele didactice, un educator va avea între 4.000 şi 4.400 de lei

Şi personalul auxiliar şi de probaţiune va beneficia , de asemenea, de măriri salariale.

Astfel, un grefier cu funcţie de conducere sau diretor de departament informatic, în funcţie de nivelul studiilor, va beneficia de o creştere de până la 61%. Un inspector de probaţiune gradul I va avea o creştere salarială, până în 2022, cuprinsă între 12 şi 13 % , în funcţie de vechime, iar inspectorii gradul II între 13 şi 16 %. Consilierii de probaţiune, în funcţie de grad şi studii, vor avea măriri chiar şi de 50% iar debutanţii până la 85%.

Comisia de Muncă din Senat a adoptat, joi, cu 6 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 4 abţineri, Raport favorabil la proiectul Legii salarizării, după 3 zile de dezbateri. Proiectul de lege va intra, luni, în plenul Senatului, pentru dezbatere şi vot final. Camera Deputaţilor este for decizional. Legea ar urma să intrare în vigoare la 1 iulie, potrivit declaraţiilor politice făcute de majoritatea parlamentară şi de liderii PSD.