Liberia confirmă un nou caz de Ebola

Autoritățile liberiene au confirmat miercuri că s-a înregistrat un nou caz de Ebola în Liberia, după ce, la 9 mai, această țară fusese declarată oficial "liberă" de Ebola, relatează EFE.

01 iul. 2015, 18:29
Liberia confirmă un nou caz de Ebola

Potrivit ministrului adjunct al sănătății, Tolbert Nyenswah, pacientul se află internat într-un centru specializat. El locuia în Margibi, unde Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a confirmat marți decesul unui tânăr de 17 ani afectat de Ebola.

Autoritățile sanitare liberiene au declanșat o anchetă, dar au cerut populației să-și păstreze calmul pentru că situația este „sub control”.

Ca măsură preventivă, Tolbert Nyenswah a semnalat că s-a reluat programul de luptă împotriva Ebola în Liberia, unde epidemia a cauzat moartea a aproape 4.600 de persoane.

Până în prezent, Ebola a afectat peste 27.000 de persoane, dintre care peste 11.000 au decedat.

Citeşte şi Virusul Ebola a reapărut în capitala statului Sierra Leone