Librăriile Cărtureşti fac angajări. Iată posturile vacante

RomaniaTV.net vă spune care este oferta de muncă disponibilă la Librăriile Cărtureşti în această perioadă, precum şi profilurile căutate de angajatori. 

RomaniaTV.net
19 oct. 2018, 11:43
Librăriile Cărtureşti fac angajări. Iată posturile vacante

Librăriile Cărtureşti angajează operatori depozit. Candidatul potrivit pentru acest post are studii medii, este energic, are simţ practic, atenţie distributivă, e rezistent la efort fizic susţinut şi are cunoştinţe minime despre prelucrare electronică a datelor cu scanner.

Detalii despre acest post găsiţi în anunţul de recrutare care poate fi accesat la acest link.

Librăriile Cărtureşti angajează consultanţi vânzări la Bucureşti, Timişoara, Baia Mare şi Sibiu.

„Căutăm pe cineva care să ne povestească ce ecranizare merită văzută și ce piesă de teatru nu trebuie ratată, ce festival i-a făcut vara mai frumoasă și ce carte ar trebui să luăm cu noi în vacanță. Cineva care se înțelege bine cu cititorii și vorbește pe limba lor. Căutăm pe cineva pentru care zâmbetul e ceva natural, care se pricepe să asculte și care se simte bine ajutându-i pe ceilalți să-și găsească cartea, muzica, filmul sau agenda preferată”, spun angajatorii în anunţul de recrutare care poate fi consultat la acest link.

Amănunte despre acest post găsiţi în anunţul de recrutare care poate fi accesat la acest link.

Angajatorii oferă candidaţilor selectaţi pe acest post asigurare de sănătate, tichete de masă, primă de vacanţă, le decontează transportul şi le oferă discount la cumpărăturile din Cărtureşti.