Liceenele nigeriene răpite şi eliberate de Boko Haram n-au mâncat mai mult de o lună

Cele 21 de liceene din orașul Chibok, eliberate de răpitorii lor din gruparea islamistă Boko Haram după ce au fost ținute captive mai bine de doi ani, s-au reunit în cele din urmă cu familiile lor duminică la Abuja și au început să povestească despre condițiile dificile de captivitate. 

17 oct. 2016, 08:01
Liceenele nigeriene răpite şi eliberate de Boko Haram n-au mâncat mai mult de o lună

În cadrul unei ceremonii religioase organizate în onoarea lor, una dintre aceste tinere, Gloria Dame, a povestit că ea și colegele sale au petrecut o lună și zece zile fără mâncare înainte de a fi eliberate și că o bombă a armatei nigeriene a fost aproape de a le omorî.

„Îi mulțumim lui Dumnezeu că a făcut să fim din nou împreună astăzi. Eram într-o pădure când un avion a lansat o bombă chiar în apropierea mea, însă nu am fost rănită”, a povestit ea, vizibil emoționată și extrem de slăbită. „Nu am avut mâncare timp de o lună și zece zile, însă nu am murit, slavă Domnului”, a declarat tânăra nigeriană în limba hausa.

Fata a vorbit despre captivitatea lor în cadrul unei ceremonii organizate de serviciile de securitate nigeriene (DSS), care au fost la originea eliberării lor după negocieri cu islamiștii grupării Boko Haram. Convertite la Islam după capturarea lor, așa cum a afirmat într-o înregistrare video liderul grupării, Abubakar Shekau, liceenele din Chibok, în majoritate creștine, nu s-au putut „ruga așa cum o pot face astăzi”, a povestit Gloria Dame.

Ceremonia a fost întreruptă brusc în momentul în care părinții fetelor care au fost răpite în aprilie 2014, au izbucnit în plâns, luându-le în brațe.”Putem vedea cu toții emoția și bucuria părinților”, a declarat ministrul informațiilor, Lai Mohamed, în discursul de închidere.El a adăugat că „negocierile (cu Boko Haram) nu se încheie până când nu vor fi eliberate toate fetele”. „Negocierile sunt în continuare în desfășurare. În curând alte fete, mai multe, vor fi eliberate”, a spus ministrul, fără a face precizări suplimentare.

Eliberarea celor 21 de liceene din Chibok, răpite împreună cu peste 200 dintre colegele lor în urmă cu mai mult de doi ani, a fost unul din punctele centrale ale campaniei candidatului Muhammadu Buhari, ales președinte în mai 2015. Potrivit unor surse locale, cele 21 de fete au fost eliberate în schimbul a patru luptători ai Boko Haram în orașul Banki, la frontiera cu Camerunul, însă ministrul informațiilor a respins categoric ideea că a fost vorba de un schimb.

Insurecția Boko Haram a făcut peste 20.000 de morți și a dus la strămutarea a 2,6 milioane de persoane din 2009, iar mii de civili sunt în continuare în mâinile acestei grupări.