Liderii europeni: Negocierile pentru aderarea la UE a statelor din Balcani vor continua

Liderii Uniunii Europene (UE) au asigurat statele din Balcani, în timpul summitului care se desfășoară luni la Paris, că negocierile în vederea aderării lor la UE vor continua, în pofida votului dat de britanici la referendum în favoarea ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar, informează agenția de presă Reuters, citată de Agerpres.

04 iul. 2016, 19:10
Liderii europeni: Negocierile pentru aderarea la UE a statelor din Balcani vor continua

Președintele francez Francois Hollande, cancelarul german Angela Merkel și șefa diplomației europene Federica Mogherini au avut o reuniune la Paris cu liderii țărilor din Balcanii de Vest, în timpul căreia cei trei și-au reiterat hotărârea de a continua negocierile pentru aderare la UE.

„După decizia Marii Britanii, trebuie să le reamintim tuturor fundamentul nostru esențial și angajamentele care au fost făcute și trebuie să continuăm să lucrăm pentru a asigura stabilitatea și securitatea țărilor din Balcani”, a declarat Francois Hollande. „Aș vrea să asigur aceste țări că procesul (de negocieri pentru aderare) se va desfășura în continuare”, a subliniat liderul francez.

La rândul său, Angela Merkel le-a spus liderilor statelor din Balcani că „nimic nu s-a schimbat” (în privind negocierilor de aderare), potrivit informațiilor oferite Reuters de doi diplomați europeni.

Citeşte şi Bosnia este somată să încheie un acord comercial cu UE pentru a progresa în procesul de aderare

De asemenea, câțiva lideri ai țărilor din Balcani le-au declarat jurnaliștilor că „nu le este frică” de impactul Brexitului și că negocierile pentru aderare ar trebui să continue.

Lideri din întreaga Europă participă la cel de-al treilea Summit privind Balcanii de Vest, ca parte a unui proces început în anul 2000 și care are drept scop extinderea UE prin includerea unor țări precum Albania, Bosnia și Serbia.