Liderul jihadiştilor, Abu Bakr al-Baghdadi şi-a îndemnat trupele să atace Turcia

Liderul grupării Stat Islamic (SI), Abu Bakr al-Baghdadi, le-a cerut trupelor jihadiste, într-un mesaj audio, să reziste ofensivei armatei irakiene la Mosul (nordul Irakului), oraș unde în 2014 liderul jihadist a proclamat un 'califat'.

03 nov. 2016, 06:55
Liderul jihadiştilor, Abu Bakr al-Baghdadi şi-a îndemnat trupele să atace Turcia

”Nu vă repliați”, spune vocea din mesajul audio, prezentată ca aparținând lui Al-Baghdadi. Mesajul, intitulat ‘Ceea ce ne-au promis Allah și mesagerul său’, a fost difuzat de Al-Furqan, un canal media afiliat jihadiștilor.

În mesaj, jihadiștii SI sunt îndemnați să atace Turcia, țară care dispune de trupe staționate la o bază din apropiere de Mosul și care dorește să aibă un rol în ofensiva asupra orașului.

De asemenea, Abu Bakr al-Baghdadi face un apel la jihadiștii care nu pot ajunge în Siria sau Irak să se îndrepte spre Libia.

Citeşte şi Armata irakiană a reluat ofensiva asupra poziţiilor Statului Islamic în estului oraşului Mosul

Mosul, al doilea oraș din Irak ca mărime, este principalul bastion al SI în această țară.

Armata irakiană a anunțat marți că forțele sale au intrat în Mosul, după aproximativ două săptămâni de la începutul ofensivei împotriva organizației jihadiste Stat Islamic, care deține controlul asupra orașului din 2014.