BOMBĂ! Liga a II-a vrea să fie SCOASĂ de la CASELE DE PARIURI

Auraş Braşoveanu, preşedintele LPF 2, a anunţat că forul pe care îl conduce va face toate demersurile ca, din 2015, meciurile din cele două serii ale Ligii a II-a din România să fie scoase de la casele de pariuri.

13 nov. 2014, 12:11
BOMBĂ! Liga a II-a vrea să fie SCOASĂ de la CASELE DE PARIURI

Auraş Braşoveanu se teme ca meciurile pot fi aranjate de mafia pariurilor.

„În urma discuţiei pe care am avut-o pe data de 5 noiembrie, urmează să ne reîntâlnim şi să stabilim programul pentru anul viitor, program care va trebui să fie pus în practică de către FRF.

Vrem să începem demersurile pentru a nu mai fi listaţi la casele de pariuri, începând cu noul an, pentru a nu mai exista suspiciuni în ceea ce priveşte partidele din Liga a II-a.

Vom ruga federaţia să facă demersurile în acest sens, pentru că vrem să închidem orice posibilă asociere cu astfel de lucruri. 

Totodată, vrem să lămurim o dată pentru totdeauna că LPF 2 a intrat în funcţie, iar începând cu 1 iulie 2015 vrem să fim cei care vom organiza competiţia. Vom apela la toate căile legale pentru a reuşi asta. Din acest motiv, nu am putut rezolva nici problema drepturilor TV”, a declarat Aurel Braşoveanu la Sport Total FM.