Camera Deputaţilor a decis: Sebastian Ghiţă nu poate fi arestat. „Nu doresc nimănui să treacă prin aşa ceva”

Camera Deputaţilor a respins miercuri  prin vot cererile DNA pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării lui Sebastian Ghiţă. Deputatul a luat cuvântul în plen, cerându-le colegilor să voteze împotriva cererii de arestare, pentru că acest lucru nu împiedică procesul împotriva sa. 

30 mart. 2016, 07:57
Camera Deputaţilor a decis: Sebastian Ghiţă nu poate fi arestat. „Nu doresc nimănui să treacă prin aşa ceva”

UPDATE 15.20 Sebastian Ghiţă, declaraţii:

Este doar o chestiune de principii democratice şi cred că în felul acesta am reuşit să-i sensibileze pe colegii mei, după o luptă, vă mărturisesc, destul de obositoare.

Nu aş dori nimănui să treacă prin aşa ceva. Nu m-am aşteptat niciodată în viaţa mea să ajung în situaţia aceasta şi nici nu doresc să mai ajung. Nu doresc nici unui alt cetăţean, aşa cum am şi spus-o şi cred că menirea, venirea oamenilor pe lume este să creeze, să muncească, să se dezvolte, nu să participe la dosare.

Cu toată putetera o spun: eu nu m-am născut să fur, să fac contracte cu statul. E m-am născut să creez, să mă dezvolt împreună cu ai mei, cu cei cu care lucrez.

Cred ca trebuie sa cumpanim cu atentie cat de repede acuzam doar de dragul unui urlet prelung pe tv – ala e hot, ala e rau, sa il arestam.

Eu eu cred ca trebuie sa ajungem la situatia in care societatea sa se civilizeze, sa se ordoneze. Poate ca nu va fi treaba mea sau a generatiei mele. Sunt convins ca si alti oameni pot sa faca lucrul asta.

Nu spun ca eu as fi cel chemat sa fac orice, dar intentionez sa imi vad linistit de viata mea si cred ca toti oamenii din Romania ar trebui sa fie lasati sa faca asta.

Nu cred că trebuie să hrănim cu denunţuri această maşinărie cruntă (DNA – n.r.).

În momentul în care dosarul soţiei preşedintelui va fi pe rol la DNA, preşedintele va trebui să-şi dea demisia.

Mai multe persoane pe care le cunosc si respect, in al carui sfat am incredere, au venit sa imi spuna ca sigur as scapa de toate problemele mele cu dosare, cu presiuni si arestari daca l-as denunta pe Victor Ponta. 

Cred că şi Victor Ponta, văzând ce se întâmplă în justiţie, a vrut să participe la această şedinţă.

Întrebare: Spuneati ca procurorii primesc comenzi. De la cine?

Sebastian Ghiţă: De la sefii lor, probabil. Nu stiu. Sigur, un procuror care 5 ani e sef intr-un judet si nu descopera nimic si, la 2 luni de la alegeri descopera ceva… ori nu si-a facut treaba bine, ori a primit o comanda.


UPDATE 15.17 Rezultatul votului pentru încuviinţarea cererii de arestare a lui Sebastian Ghiţă:

Total deputaţi: 379

Deputaţi prezenţi: 292

Voturi exprimate: 286

Voturi pentru: 107

Voturi împotrivă: 176

Abţineri: 1

Voturi anulate: 2


UPDATE 15.13 Cererea de încuviinţare a arestării deputatului Sebastian Ghiţă a fost respinsă, anunţă RomâniaTV.


UPDATE 15.03 Votul pentru încuviinţarea cererii de arestare a lui Sebastian Ghiţă s-a încheiat. Urmează numărarea voturilor.


UPDATE 14.41 Începe votul pentru cererea de încuviinţare a arestătii deputatului Sebastian Ghiţă.


UPDATE 14.39 Rezultatul votului pentru încuviinţarea cererii de reţinere a lui Sebastian Ghiţă:

Total deputaţi: 379

Deputaţi prezenţi: 302

Voturi exprimate: 290

Voturi pentru: 121

Voturi împotrivă: 167

Abţineri: 1

Voturi anulate: 1


UPDATE 14.31 Cererea de reţinere a deputatului Sebastian Ghiţă a fost respinsă, anunţă România TV.


UPDATE 14.21 Votul pentru încuviinţarea cererii de reţinere a lui Sebastian Ghiţă s-a încheiat. Urmează numărarea voturilor.


UPDATE 14.01 A început votul pentru încuviinţarea cererii de reţinere a lui Sebastian Ghiţă. Votul este secret cu bile.


UPDATE 13.59 Grupul parlamentar PNL va vota pentru reţinerea şi arestarea lui Sebastian Ghiţă cu bilele la vedere, a anunţat liderul grupului, Eugen Nicolăescu.


UPDATE 13.20 Discursul integral susţinut de Sebastian Ghiţă în faţa deputaţilor:

Stimați cetățeni români, 

Doamnelor și Domnilor Parlamentari,

Mă numesc Sebastian Ghiță, am 37 de ani si doi copii.

Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a-mi susține nevinovăția, pentru a vă ruga să priviți cu atenție situația mea, să analizați cu obiectivitate și să respingeți cererile de reținere și arestare formulate împotriva mea.

După cum bine știți, Comisia Juridică a respins deja cererea de arestare, colegii de acolo declarându-se contrariați după prezentarea dovezilor mele.

Vă rog să arătați că Parlamentul României respinge metoda arestărilor ca mijloc de presiune asupra funcționării democratice a statului.

Ideea că un parlamentar este deasupra legii este falsă. Votul de astăzi, ca și în alte cazuri, nu va însemna blocarea justiției, ci respingerea fermă a unei practici abuzive: arestarea înaintea judecării.

Parlamentul României este supus unei presiuni uriașe, folosindu-se toate mijloacele mediatice, politice si juridice.

Care este scopul presiunii?

Este cel pe care mulți dintre dumneavoastră l-ați rostit mai mult sau mai puțin șoptit: instaurarea fricii prin hărțuire și folosirea arestării ca instrument modern de tortură, pentru a obține noi denunțuri. Toată societatea româneasca simte această frică.

Iată ce scria propagandistul Dan Tapalagă, apostolul arestărilor. Arestarea lui Ghiță poate deschide calea către noi denunțuri.

Vreau sa spunem adevărul:

  • Președintele Iohannis este în pragul demisiei din cauza unui posibil dosar făcut soției;
  • Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este amenințat pe surse cu dosare si percheziții la foști colaboratori;
  • Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, are în lucru două dosare;
  • Foști Prim Miniștri ai României au fost fie arestați, fie trimiși în judecată, fie au dosare în lucru;
  • Șefi de servicii de informații au dosare;
  • Procurorul General a fost demis cu un dosar;
  • Șefii tuturor partidelor politice sunt ținuți sub amenințarea dosarelor, inclusiv Vasile Blaga și Alina Gorghiu;
  • Peste 100 de parlamentari au dosare;
  • Șefii tuturor instituțiilor media au dosare: Antena 3, Evenimentul Zilei, B1 TV, Realitatea TV, România TV, Mediafax etc.
  • Mii de medici, profesori, oameni de afaceri și funcționari sunt hartuiți cu dosare;
  • Mii de firme românești au fost distruse cu dosare. Rezultatul: România a pierdut peste 5 miliarde de euro, bani europeni!

Este un tablou înspăimântător!

Mi-aș fi dorit ca această situație să fie descrisă de acei politicieni care au fost învestiți cu încrederea a milioane de oameni, însă:

  • Președintele României, Klaus Iohannis, a înțeles, dar tace;
  • Fostul Președinte, Traian Băsescu, știe dar tace;
  • Fostul Premier, Victor Ponta, din auto-exil, a cedat și tace;
  • Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, rostește sferturi de adevăr;
  • Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, așteaptă și tace.

Tuturor acestor oameni le este frică! 

Avem datoria, ca parlamentari și români, să spunem adevărul:

Se încearcă o așa-zisă educare a societății romanești, prin folosirea abuzivă a arestării preventive, care a devenit o sursă de teroare modernă.

Arestarea preventivă a unui om, pentru fapte petrecute în urmă cu mulți ani, are drept scop distrugerea statutului său social, ruperea de familie și de prieteni, prezentarea lui ca vinovat înaintea judecății.

Scopul real este distrugerea demnității și transformarea lui în denunțător.

Acesta este modul în care se generează noi dosare penale, care alimentează mașinăria fricii.

 

Stimați cetățeni români,

Doamnelor și Domnilor Deputați,

Iată situația mea și argumentele pentru care vă rog să respingeți reținerea și arestarea mea

Mi-au fost aduse două acuzații de dare de mită. Una se referă la Șeful Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, iar cealaltă la Șeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În ambele cazuri sunt acuzat de faptul că i-am mituit, prin menținerea în funcție. Nu există interceptări, nu există documente, nu există declarații publice din partea mea în favoarea celor doi.

Pe ce se bazează procurorii? Pe denunțători, care nu au fost de față la nicio discuție, nu aduc nicio dovadă, însă așa li s-a părut. 

Cum mă pot apăra în fața unor simple păreri?

Numai cu fapte și evenimente concrete!

Șeful Inspectoratului Județean de Poliție Prahova fusese numit în funcție cu mult timp înainte ca eu să devin parlamentar.

Denunțătorul presupune că am condus fără permis, însă nu aduce nicio dovadă, proces verbal sau dosar penal.

Repet: nicio dovadă!

Merge mai departe și mă denunță, la 5 ani după presupusele fapte, de mituirea Șefului Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, cu menținerea în funcție.

Dacă nu ar fi vorba despre situația mea, aș fi profund contrariat. Polițistul a fost numit Subsecretar de Stat de către Primul Ministru Cioloș. Acum, însă, mă revolt și vă întreb: L-am mituit eu cu funcția dată de Premierul Cioloș ca răsplată pentru o presupusă faptă petrecută acum 5 ani?!

În cazul Procurorului Șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, acuzația este la fel de absurdă, iar explicațiile mele la fel de simple:

De fiecare dată, acest procuror a fost propus și numit în funcție direct de către Doamna Laura Codruța Kovesi și CSM.

Crede cineva din această sală că o influențez eu pe Doamna Kovesi sau plenul CSM?

Acesta este modul în care au fost fabricate acuzațiile de dare de mită la adresa mea. Am dat mită prin menținerea în funcție.

Pe baza acestui raționament și cu ajutorul unui infractor devenit denunțător, orice parlamentar poate fi acuzat de dare de mită, din simplul motiv că un funcționar public rămâne sau avansează în funcție.

Un dosar bazat doar pe denunțuri nu ar trebui să existe!

Cu toate acestea, a mai apărut un denunțător care a dobândit notorietate prin multiplele arestări si dosare penale, celebrul Berna de la Tehnologica Radion. Acesta susține că în urmă cu 5 ani, la Realitatea TV, avea loc o campanie de denigrare a sa cât și a firmei sale, pe care eu aș fi oprit-o în schimbul unei sume de bani.

Un denunț mincinos de la cap la coadă! Realitatea TV nu a difuzat nicio știre referitoare la denunțătorul Berna sau la Tehnologica Radion.

Am prezentat Comisiei Juridice și am aici lângă mine transcrierea tuturor știrilor de la Realitatea TV din acea perioadă. În niciuna din știri nu apare numele firmei sau al denunțătorului, deși acesta susține că se difuzau reportaje, iar eu le-am oprit.

Nu există nicio știre, deci nu există motiv de șantaj!

Acesta a fost inventat și livrat procurorilor printr-un denunț mincinos, care putea fi verificat foarte ușor. Pentru că nu m-au putut aresta, astăzi am reușit să găsesc probe care să demonteze aceste acuzații absurde.

Nu poți șantaja pe cineva cu știri care nu există!

 

Ultima acuzație se referă la utilizarea informațiilor confidențiale din dosarele procurorilor. Este ceva strigător la cer! 

Orice om cu minime cunoștințe juridice știe că cel ce deține și protejează toate informațiile dintr-un dosar penal este procurorul de caz.

Nimeni altcineva, de la Parchet, DNA sau SRI nu are dreptul să întrebe sau să dețină aceste informații. Cu toate acestea, de 10 ani, asistăm la spectacolul informațiilor confidențiale furnizate pe surse.

Știm cu toții că informațiile nu pleacă de la inculpați, martori sau avocați, ci de la procurorul de caz.

În mod direct sau indirect, informațiile confidențiale fac obiectul discuțiilor de cafenea sau articolelor de presă.

În ultimele zile, am trăit pe pielea mea o asemenea situație.

Joi, dosarul meu a ajuns sigilat la biroul de documente secrete al Parlamentului. Nimeni din Comisia Juridică nu a consultat aceste documente. Am fost singura persoană care le-a văzut în ziua de vineri. Nu ai voie să copiezi sau să fotografiezi cu telefonul. Știți bine că atunci când citești dosarul, persoana certificată ORNISS stă lângă tine să verifice respectarea acestui lucru.

Ei bine, sâmbătă seara, celebra apropiată a dosarelor penale, Sorina Matei, a publicat cu copy/paste, pe blog, informații secrete din dosar.

Aceste date nu s-au scurs de la Parlament, din biroul de documente secrete, ci de la cei care au instrumentat dosarul. Acest dosar se afla doar în două locuri: în fișetul metalic sigilat, din camera de date secrete de la Parlament, sigilată și aceasta, iar al doilea este calculatorul procurorului.

Și în acest caz, ca și acum trei ani, este clar cine a dat pe surse informațiile secrete din dosar: Procurorul!

Vă fac o dezvăluire: sunt aceiași oameni care au făcut dosarul acum 3 ani. Aceste scurgeri de informații reprezintă un mod de operare. Nu mi se poate imputa faptul că acum 3 ani procurorii au hotărât să scoată informații din dosar.

Mai adaug un element. Există persoane care pot depune mărturie cu privire la modul în care au primit informații din dosarul de acum 3 ani. Jurnaliști sau persoane din anturajul procurorilor.

Vedeta acestui dosar este denunțătorul Alexe, un interlop arestat de șase ori, acuzat de trafic de droguri, proxenetism, port ilegal de armă, contrabandă, șantaj și corupție, care după ce a fost anchetat și arestat acum 3 ani, a avut o revelație: l-a denunțat acum o lună pe Procurorul Șef care l-a băgat în închisoare!

În timp ce procurorul care l-a anchetat și alți politicieni sunt arestați sau sunt plasați sub control judiciar, acest mafiot călătorește în străinătate și pune poze pe Facebook, cu acordul DNA Ploiești!

Nu pot înțelege cum un procuror cu o carieră impresionantă, cu dosare grele instrumentate, este trimis la închisoare de un infractor devenit denunțător.

Nu există nicio dovadă că cineva a influențat mersul dosarelor, direct sau prin divulgarea de informații. Există doar denunțuri.

Dosarele infractorului Alexe, de unde se presupune că s-au scurs informații, s-au finalizat prin arestarea și trimiterea în judecată a celor implicați.

Vă mai supun atenției o altă afirmație falsă: sunt acuzat că aș fi promis funcții Procurorului Șef pentru a afla informații din dosar, facilitând o întâlnire cu Victor Ponta.

Este o afirmație ce ține de domeniul științifico-fantastic.

Întâlnirea procurorului cu Ponta, la care eu nu am participat, a avut loc la un an după ce dosarul a fost trimis în instanță.

Ce informații confidențiale se pot afla dintr-un dosar public?

Întâlnirea cu Victor Ponta avea drept scop înmânarea unei invitații la un concert de pian al Liceului de Artă din Ploiești. 

 

Doamnelor și Domnilor,

M-am întrebat și eu de ce imediat după alegerile prezidențiale am devenit ținta DNA Ploiești. De ce mi se cere arestarea?

Răspunsul s-ar putea să nu fie pe placul multor persoane. Aceste lucruri se întâmplă pentru a mă forța să devin denunțător.

Pe cine credeți că mi se sugerează de un an de zile să denunț? Pe Victor Ponta.

De ce vor capul lui Victor Ponta? Pentru că a refuzat să facă anumite compromisuri, pentru că și-a făcut datoria cu demnitate și pentru că are o cotă de popularitate mult peste cea a puternicilor zilei. Victor Ponta se apropie acum de 50% cotă de încredere.

Declar public, astăzi, aici, în fața dumneavoastră:

Nu am nimic de denunțat cu privire la activitatea lui Victor Ponta!

 

Vă mai spun un singur lucru si închei.

Aminteam despre dosarul soției Președintelui Iohannis. Am văzut-o cu toții pe soția lui Liviu Dragnea inculpată pentru o faptă minoră petrecută acum 10 ani. Acuzația „deosebit de gravă” este că nu a sancționat două colege care au întârziat la program. 

Am aflat o informație secretă dintr-un dosar instrumentat de DNA Ploiești. Soția lui Victor Ponta, Daciana Sârbu, este cercetată de 3 luni de zile, în speranța de a fabrica încă un dosar familiei Ponta.

Vreți să vă spun de unde am aflat această informație „secretă”, pe cine a trebuit să mituiesc cu funcții?

Pe site-ul comisarul.ro. Evident, nu eu am dat informația acolo.

Nu vi se pare ca asistăm la o piesă de teatru absurd, în care adevărul nu mai contează, iar denunțătorii devin parteneri de încredere ai statului de drept!?

Discutăm cu toții pe holul Parlamentului, în grupurile parlamentare, în plen, acasă în familie, cu prietenii despre ce se întâmplă în România și cu România. Toată lumea dă vina pe noi, parlamentarii, pentru spectacolul cătușelor.

Un singur om, un singur parlamentar sau un singur grup parlamentar nu vor putea să legiuiască țara. Fără PSD, PNL, ALDE, UDMR, UNPR sau PMP unite, devenim cu toții victime sigure ale acestui măcel.

Vă mulțumesc pentru răbdare și atenție și vreau să subliniez încă o data faptul că prin votul de astăzi nu veți bloca justiția, ci veți respinge practica abuzivă a arestului preventiv.

Sunt 4 milioane de români implicați într-o formă sau alta în dosare penale. Nu putem construi o țară ca o închisoare!

 

UPDATE 12.51 Victor Ponta a declarat la Camera Deputaţilor că va vota „exact cum a votat de fiecare dată în astfel de cazuri”, când s-a cerut ridicarea imunităţii parlamentarilor.


UPDATE 12.20 Sebastian Ghiţă a luat cuvântul în Parlament, în apărarea sa:

M-am prezentat aici pentru a vă ruga să respingeţi cererea de încuviinţare a arestării mele.

Să renunţăm la această practică a arestării înainte de judecată. Nearestarea mea nu împiedică procesul judiciar.

Mi-au fost aduse două acuzaţii de dare de mită, către două persoane. Nu sunt acuzat că i-am mituit cu bani, ci cu menţinerea în funcţie. Nu există interceptări, ci doar denunţuri.

Un dosar bazat pe denunţuri nu ar trebui să existe. Şi, cu toate acestea, a mai apărut un denunţător, un constructor, de la firma Tehnologica Radion, care m-a acuzat că i-am cerut bani pentru a nu publica ştiri denigratoare despre firma lui.

Pentru că nu am fost arestat, am putut demonstra că Realitatea TV nu a difuzat niciun material denigrator despre firma respectivă.

Întâlnirea procurorului cu Ponta, la care nu am participat, a avut loc la un an după după ce dosarul despre ar fi cerut informaţii era trimis în instanţă.

De peste un an mi se sugerează să fac denunţuri împotriva lui Victor Ponta. De ce? Pentru că nu a făcut compromisuri? Pentru că a făcut ce trebuie?

Se încearcă întocmirea unui dosar şi pe numele soţiei lui Victor Ponta.

Citeşte şi: Sebastian Ghiţă, ACUZAŢII GRAVE: Deputatul devoalează modul de operare al procurorilor

Conducerea Camerei Deputaţilor va decide în şedinţa de miercuri programul acestui for, inclusiv ora votului în cazul solicitării DNA privindu-l pe deputatul Sebastian Ghiţă, ca urmare a faptului că plenul reunit privind conducerea TVR a fost anunţat pentru ora 10.30.

Potrivit programului Camerei Deputaţilor anunţat iniţial, dezbaterea privind solicitarea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului Sebastian Ghiță era programată la ora 12:00, urmând ca votul să aibă loc după ora 13:00, în condiţiile în care plenul începea la ora 10:00.

Având în vedere că şedinţa Camerei Deputaţilor va fi întârziată ca urmare a plenului reunit pentru desemnarea noului preşedinte-director general al TVR, anunţat pentru ora 10.30, Biroul permanent se va reunit miercuri pentru a discuta modificarea programului de lucru, informează Mediafax.

Comisia Juridică a dat, marţi, aviz favorabil cererii DNA de reţinere a deputatul Sebastian Ghiţă, dar a respins cererea procurorilor de arestare preventivă, iar raportul a fost la dosarul de şedinţă.

Sebastian Ghiţă poate fi reţinut, dar nu arestat, potrivit votului de marţi al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

Rezultatul votului, prezentat de deputatul Ciprian Nica, a fost următorul:

– pentru reţinerea lui Sebastian Ghiţă au votat 21 de deputaţi: 11 pentru, 5 abtineri, 5 impotriva.

– pentru arestarea lui Sebastian Ghiţă au votat 21 de deputaţi: 10 pentru, 6 impotriva, 5 abtineri.

Sebastian Ghiţă a susţinut marţi, după şedinţa Comisiei Juridice, că procurorii DNA urmăresc să-l forţeze să facă denunţuri împotriva lui Victor Ponta, în acest sens fiind dispuşi să-l creadă pe unul dintre denunţătorii săi, Răzvan Alexe, care ar fi „în relaţie cu interlopi”.

„Am ajuns în această situaţie de un an, de la pierderea alegerilor prezidenţiale de partidul din care făceam parte. De un an de zile se doreşte pe căi directe sau indirecte ca eu să fac denunţuri împotriva lui Victor Ponta”, a declarat deputatul după audierea sa la Comisia juridică.

Citeşte şi: Sebastian Ghiţă: De un an se doreşte ca eu să fac denunţuri împotriva lui Victor Ponta VIDEO