Liviu Dragnea a depus un amendament privind completarea Legii pensiilor

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, liderul PSD, a anunțat că a depus un amendament pentru completarea Legii pensiilor prin care, spune el, dorește să corecteze o lege greșită și să reglementeze posibilitatea cumulului pensiei cu veniturile din activități independente.

24 oct. 2017, 14:34
Liviu Dragnea a depus un amendament privind completarea Legii pensiilor

„Pentru a corecta o lege total greșită și a reglementa posibilitatea cumulului pensiei cu veniturile din activități independente (drepturi de autor, creații artistice etc), am depus astăzi un amendament la proiectul de lege privind completarea Legii pensiilor, proiect ce se află în dezbaterea Comisiei de Muncă a Camerei Deputaților și care va fi dezbătut în ședința de săptămâna viitoare”, a scris Dragnea, marți, pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi: Lia Olguţa Vasilescu, despre legea pensiilor: Este un pic amânată. Acum se fac toate calculele necesare. Nu mi s-a cerut demisia

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat la România TV că legea pensiilor este un pic amânată, iar acum se fac toate calculele necesare de către specialiştii din ministere.

„Legea este un pic amânată, în sensul că acum se fac toate calculele necesare, dar asta nu însemnă că anul viitor nu vor fi creşteri de pensii pentru români. Noi, la ora actuală, suntem în lucru cu elaborarea unei ordonanţe de urgenţă, care chiar astăzi a ieşit din minister şi este în avizare la Finanţe. Săptămâna viitoare urmează să primească şi avizul Consiliului Economic Social şi să intre în şedinţa de Guvern. Această OUG se referă la majorarea punctului de pensie pentru anul viitor la 1100 lei şi, de asemenea, la creşterea pensiei sociale minime la 640 lei, cum scrie în programul de guvernare”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu la România TV.

„Nu pot sa va dau un termen în privinţa calculelor, ca maine sau o luna, nu depinde numai de noi, Ministrul Muncii si-a terminat treaba, finantistii calculează la milimetru. Cei din coalitie si-au luat o marja de siguranta pentru ca sunt presiuni pe Finante si pe noi, si-au luat acesta marja, va fi mai repede de anul viitor, dar asta nu insemana ca nu se vor face majorarile de pensii”.

 Ministrul Muncii a precizat că ordonanţa a fost cerută de la cabinetul premierului Mihai Tudose în urmă cu două săptămâni, ultimul aviz aşteptat fiind al Ministerului Justiţiei, urmând să intre „în şedinţa de guvern de săptămâna următoare”.

„Este conform programului de guvernare, sunt mai multe ordonanţe cerute. E vorba şi de salariul minim pe economie care trebuie să crească, mai multe corecţii pe care le avem de făcut”, a mai spus ministrul.