Liviu Dragnea: Dacă îmi găsiţi proprietăţi în Brazilia, vă promit să le donez

Liviu Dragnea neagă că ar avea vreo proprietate în Brazilia, înainte ca site-ul de investigaţii Rise Project să publice o anchetă care ar demonstra acest lucru.

01 mart. 2017, 11:08
Liviu Dragnea: Dacă îmi găsiţi proprietăţi în Brazilia, vă promit să le donez

„Eu nu am nicio afacere în Brazilia, nu am nicio proprietate în Brazilia. E o legendă care circulă de foarte mulți ani, dacă îmi găsiți aceste proprietăți vă promit să le donez”, a afirmat Liviu Dragnea.

„Eu merg în Brazilia de 11 ani și vă anunț că am să mai merg așa cum am mai mers și în alte locuri din lume. Am stat în Brazilia în foarte multe locuri, nu am făcut nimic ilegal, încă am dreptul să circul liber în această lume”, a spus Liviu Dragnea, potrivit B1TV.

O altă întrebare adresată lui Liviu Dragnea a fost dacă el e cel care i-a făcut legătura lui Costel Comană cu Campos Junior în Brazilia, afirmând că „Nu”, iar apoi întrebat dacă a jucat tenis pe plajă a replicat că „în Brazilia nu se poate juca tenis pe plajă” și că „nu are legătură Brazilia cu Parlamentul”.

Întrebat de o jurnalistă ce a făcut cu „cei 4,9 milioane milioane de lei pe care i-a încasat de la Costel Comana”, Dragnea a replicat nervos „am cumpărat cocotieri”.

Jurnaliștii de la Rise Project au mers în Brazilia pentru a confirma zvonurile privind casa de vacanță a lui Liviu Dragnea de pe malul Oceanului Atlantic. Rise Project anunţă că va prezenta în cursul zilei de miercuri un material care prezintă în amănunt „fortăreața din Brazilia” a lui Liviu Dragnea.