Liviu Dragnea, despre remaniere şi numirea noilor miniştri: Aşteptăm decizia Curţii Consituţionale, care e fundamentală

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că este fundamentală decizia CCR privind sesizarea depusă de Guvern legat de numirea noilor miniştri la Dezvoltare Regională şi Administraţie Publică şi la Transporturi.

RomaniaTV.net
10 dec. 2018, 12:32
Liviu Dragnea, despre remaniere şi numirea noilor miniştri: Aşteptăm decizia Curţii Consituţionale, care e fundamentală

„Aşteptăm decizia Curţii, care e fundamentală”, a spus Liviu Dragnea, luni, înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, întrebat dacă în cadrul reuniunii se va lua vreo decizie privind modul de a-l „contracara” pe preşedintele Klaus Iohannis, scrie Agerpres.

Guvernul a sesizat, în data de 7 decembrie, Curtea Constituţională cu privire la un posibil conflict interinstituțional, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat-o că încă mai analizează situaţia numirilor celor doi miniştri şi nu va lua o decizie până săptămâna viitoare. Anunţul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

În replică, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu va lua nicio decizie în privinţa revocării celor doi miniştri până când nu se va pronunţa Curtea Constituţională pe sesizarea Guvernului în acest caz.