Liviu Dragnea, reacţie ironică la acuzele Rise Project: „Câteodată îţi pare rău de Kovesi, era un DNA mai profesionist”

Liderul PSD a avut primele reacţii la dezvăluirile Rise Project legate de partidele de vânătoare din Teleorman.

RomaniaTV.net
19 nov. 2018, 16:56
Liviu Dragnea, reacţie ironică la acuzele Rise Project: „Câteodată îţi pare rău de Kovesi, era un DNA mai profesionist”

Liviu Dragnea reacţionează sarcastic la dezvăluirile Rise Project despre partidele de vânătoare la care a participat alături de acţionarii Tel Drum şi de lideri ai PSD. Preşedintele PSD a ironizat-o pe jurnalista care în loc de Petre Pittiş l-a numit Florian Pittiş pe unul dintre şefii Tel Drum.

„Eu cu Florian Pittis nu m-am mai văzut de când a murit. Nu stiu despre ce fotografii vorbiţi. Eu cred ca am fost la sute de partide de vanatoare. Cred ca la acele partide erau zeci de actionari la diverse companii. Si cu mana intoarsa la spate nu cred ca mi-aş putea aduce aminte de toti cei care au fost”, a afirmat Dragnea. 

Pentru că iinsista cu întrebările pe acestă temă, Dragnea a ridicat tonul şi a acuzat-o că este pusă de DNA să adreseze respectivele întrebări. „Cateodata iti pare rau dupa Kovesi. Era mai profesionist DNA-ul. Acum pune intrebari prin reporteri”, a declarat Liviu Dragnea.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni, referitor la ancheta Rise Project privind partidele de vânătoare la care a participat, alături de şefii Tel Drum şi preşedinţi de organizaţii PSD, că ar trebui audiate şi animalele şi s-a întrebat retoric dacă aceste activităţi sunt infracţiuni.

„A merge la o partidă de vânătoare este o infracţiune? Sunt oameni chemaţi la DNA să fie întrebaţi de vânători. Până la urmă ar trebui chemaţi mistreţii, iepurii şi fazani şi eventual arestaţi”, a adăugat Liviu Dragnea.

„Eu nu am participat la nicio partidă de vânătoare la care lideri politici să fi discutat despre nişte contracte cu nişte acţionari de la companii. Nu vreţi să vă strângeţi toţi şi să puneţi în cor aceleaşi întrebări. (…) Cum au ajuns la Rise Project nişte documente, în condiţiile în care ajunseseră la DNA”, a mai spus Dragnea.

Directorii companiei Tel Drum au participat la mai multe partide de vânătoare cu lideri PSD, printre care Liviu Dragnea, Marian Oprişan, Niculae Bădălău, Gabriel Vlase sau Claudiu Manda, potrivit unei investigaţii Rise Project. Manda, Vlase şi Bădălău au fost audiaţi la DNA pe acest subiect.

Liviu Dragnea a vânat de cel puţin 32 de ori la el în judeţ, în ultimii nouă ani, potrivit jurnaliştilor de la Rise Project. 

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, actualmente în închisoare, a vânat în codrii Tel Drum de 18 ori. Vicepremierul Paul Stănescu de la Olt a venit de 13 ori. Marian Oprişan din Vrancea, de cinci ori. Marcel Ciolacu din Buzău a semnat prezenţa în patru dăţi, potrivit Rise Project.

Nici actualul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Gabriel Vlase, nu a lipsit de la aceste partide de vânătoare, fiind prezent de trei ori la Dragnea. Tot de atâtea, Niculae Bădălău, senator de Giurgiu. În schimb, Claudiu Manda, preşedintele comisiei parlamentare de supraveghere a SRI, a fost invitat la patru partide.

Aceştia trei din urmă, Manda, Vlase, Bădălău, au fost chemaţi recent la DNA ca martori în dosarul Tel Drum. Interogatoriile au vizat chiar partidele de vânătoare.