Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu participă la învestirea lui Donald Trump. Klaus Iohannis nu merge în SUA. Programul ceremoniei

Administrația republicană a lui Donald Trump i-a invitat pe Liviu Dragnea, președinte PSD, și Sorin Grindeanu, premierul României, la ceremonia de inaugurare din 20 ianuarie. Cei doi vor merge. Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis nu participă la această ceremonie, pentru că nu este uzuală prezenţa preşedinţilor sau a premierilor, ci doar a ambasadorilor.

16 ian. 2017, 11:04

UPDATE Liviu Dragnea a afirmat, luni seară, că invitaţia la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA a venit de la Comitetul de organizare. El nu a menţionat în ce calitate a primit invitaţia şi a ironizat precizările Administraţiei Prezidenţiale pe acest subiect, spunând că el totuşi „se încăpăţânează” să meargă.

„Nu înţeleg de ce e atâta supărare pe marginea acestei invitaţii. E un eveniment important, la care am primit o invitaţie şi am decis să o onorez, şi eu, şi premierul. (…) Eu am primit acea invitaţie de la Comitetul de organizare a acelui eveniment, pentru că, neexistând o administraţie în mod oficial, singura structură care face aceste invitaţii tuturor celor pe care vrea să îi aibă acolo în aceste zile este acest comitet şi am primit de la acest comitet o invitaţie, transmisă de vicepreşedintele comitetului. Nu înţeleg de ce atâta supărare”, a spus Liviu Dragnea, citat de News.ro.

El a comentat şi precizările Administraţiei Prezidenţiale pe această temă: „Am înţeles că nu pot să reprezint statul român. Dacă cineva o să mă întrebe acolo de vorbă, probabil că o să-mi fac ceva curaj şi o să răpund. Cred că nu este interzis”.

Întrebat în ce calitate a primit această invitaţie, având în vedere că invitaţia este trimisă în nume personal de un vicepreşedinte al Comitetului, Dragnea nu a dorit să comenteze.

„Este un eveniment important şi eu chiar nu vreau să îl duc în derizoriu, indiferent de supărările unuia sau altuia. (…) Nu vreau să mai comentez despre asta. Am înţeles ce a spus şi Administraţia Prezidenţială. Cu toate acestea, eu mă încăpăţânez să merg”, a spus liderul PSD.

Liviu Dragnea a confirmat că deplasarea în SUA va fi plătită de către Camera Deputaţilor.


UPDATE Administrația Prezidențială precizează că nicio delegație străină nu este invitată oficial cu ocazia ceremoniilor de inaugurare a președintelui Statelor Unite ale Americii, arătând că România va fi reprezentată la învestitura lui Donald Trump de ambasadorul țării noastre în SUA.

„Conform practicii Statelor Unite ale Americii privind ceremoniile de inaugurare a noilor președinți, șefii misiunilor diplomatice acreditați la Washington sunt singurii care îi reprezintă oficial pe șefii de stat și guvernele lor la evenimentele de învestitură. Nicio delegație străină, cu atât mai puțin șefi de stat sau de guvern, nu este, potrivit acestei cutume, invitată oficial cu această ocazie. Această regulă a fost reconfirmată explicit și cu ocazia învestirii președintelui Donald Trump, astfel cum a fost subliniat în invitația trimisă de către Departamentul de Stat, în numele Comitetului Congresional Comun privind Ceremoniile Inaugurale, tuturor misiunilor diplomatice din Washington”, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat.

În comunicat se mai arată că delegații formate din reprezentanți ai unor instituții sau partide care participă la evenimente organizate în marja ceremoniilor oficiale inaugurale nu reprezintă oficial statul român.

„România va fi reprezentată, conform practicii amintite, de ambasadorul României în Statele Unite ale Americii”, precizează Administrația Prezidențială.

 

Premierul Sorin Grindeanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, vor merge în SUA pentru instalarea oficială a președintelui american. Aceștia vor avea o întâlnire cu generalul Thomas Flynn care va fi numit consilier pentru securitatea națională al SUA. Flynn a fost șeful Defense Intelligence Agency. Pe lângă participarea la ceremonie, vor avea o scurtă întrevedere cu vicepreședintele Mike Pence. Invitarea celor două personalități din România este un semnal clar că SUA respectă votul dat de români în 11 decembrie.

Pe surse am aflat că SUA doresc începerea unei noi etape în parteneriatul strategic cu România. În zilele următoare sunt așteptate alte semnale din partea noii administrații republicane de la Washington față de țara noastră. Invitarea lui Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea se dorește a fi doar un prim semnal în sensul în care esențiale pentru SUA rămân valorile fundamentale, așa cum sunt respectarea democrației și a drepturilor omului, independența adevărată a justiției, prosperitatea și stabilitatea României ca partener strategic al SUA în Estul Europei.

Vizita nu are legătură cu Ambasada României la Washington, scrie dcnews.