Liviu Dragnea: Victor Ponta şi Daniel Constantin sunt supăraţi, dar garantez că alianţa PSD-ALDE va merge mai departe

Președintele social-democraților, Liviu Dragnea, a declarat, marți, că discuțiile privind situația alianței PSD-ALDE au apărut întrucât doi membri ai acesteia sunt "supărați" - Victor Ponta și Daniel Constantin - și a dat asigurări că această coaliție va merge mai departe și va păstra majoritatea în Parlament.

14 mart. 2017, 18:42
Liviu Dragnea: Victor Ponta şi Daniel Constantin sunt supăraţi, dar garantez că alianţa PSD-ALDE va merge mai departe

„Alianța PSD+ALDE, după alegeri, a plecat foarte bine. Acum apar aceste discuții pentru că doi membri ai alianței sunt supărați: Victor Ponta este supărat în PSD, Daniel Constantin e supărat în ALDE. Garantez că această alianță va merge mai departe și va păstra majoritatea în Parlament”, a afirmat Dragnea, la B1 TV.

Întrebat dacă alianța poate rezista fără Ponta și Constantin, liderul social-democrat a opinat că fostul premier nu va pleca din PSD.

Citeşte şi: Victor Ponta, despre Liviu Dragnea: Probabil la următoarele alegeri o să mă caute să fac iar poze. El a negociat coabitarea cu Băsescu

„În primul rând, nu cred că Victor pleacă din PSD, dar alianța rămâne, pentru că e vorba de un întreg partid care are niște obligații și un Guvern. Alianța PSD+ALDE va putea să păstreze majoritatea”, a adăugat Liviu Dragnea, conform Agerpres.

El a susținut că grupurile parlamentare PSD sunt stabile, la fel ca și majoritatea parlamentară. „Susținerea Guvernului nu e pusă sub semnul întrebării. Categoric nu”, a susținut Dragnea.