Liviu Pop: Nu există nicio prevedere în Codul penal care să îi servească lui Liviu Dragnea

Senatorul PSD Liviu Pop a afirmat, miercuri, că nu există nicio prevedere în Codul penal care să îi servească preşedintelui social-democraţilor, Liviu Dragnea.

RomaniaTV.net
04 iul. 2018, 08:27
Liviu Pop: Nu există nicio prevedere în Codul penal care să îi servească lui Liviu Dragnea

„Nu există nicio prevedere din Codul penal care să-i servească preşedintelui Liviu Dragnea şi i-am rugat pe toţi cei care contestă în mediul public să ia tot ce este public din dosarul domnului preşedinte Liviu Dragnea, să ne spună care este acel articol din Codul penal care îi creează un avantaj domnului preşedinte Liviu Dragnea”, a declarat Liviu Pop la RFI.

În opinia sa, „minciuna şi dezinformarea funcţionează din plin” în rândul unor formaţiuni politice, care utilizează toate metodele pentru a bloca aceste modificări ale Codului penal şi, de fapt, pentru a bloca respectarea deciziilor Curţii Constituţionale, ale Comisiei de la Veneţia, dar şi directive europene.

„S-a spus că nu există prag. Comisia de la Veneţia spune că trebuie un prag mare. Pragul introdus de comisie este de 1.900 de lei, salariul minim pe economie. Deci este o minciună crasă făcută de către un partid politic parlamentar. Abuzul în serviciu a fost clar preluat de la ceea ce ne-a propus Consiliul Superior al Magistraturii. (…) Modificarea propusă este una echilibrată şi aduce precizie necesară, astfel încât legea să fie clară şi predictibilă. Comisia de la Veneţia a cerut lucrul acesta şi inclusiv Curtea Constituţională”, a mai afirmat Liviu Pop.