Locul din România unde zăpada are aproape 2 metri. Zona în care doar cei pregătiţi pot merge pe drum. Totul este paralizat de ninsori

În staţiunea Stâna de Vale din judeţul Bihor ninsorile din ultimele zile au făcut ca stratul de zăpadă să măsoare peste 180 de centimetri înălţime, un record cel puţin pentru ultimul deceniu, măsurătorile fiind realizate de salvamontişii bihoreni la o altitudine de 1.370 metri.

RomaniaTV.net
23 ian. 2019, 13:16

Salvamontiştii au sondat aleatoriu stratul de zăpadă în locaţii din apropierea staţiunii Stâna de Vale, scrie stirilekanald.ro.

Citeşte şi Alertă meteo COD GALBEN de ninsori şi ploi însemnate cantitativ. Este vizat şi Bucureştiul

În zona testului, înclinaţia pantei era de 28 de grade, iar grosimea stratului de zăpadă de 183 de centimetri în timp ce, în centrul staţiunii, stratul de zăpadă este de 140 de centimetri.

Stratul de zăpadă este consistent şi în zona Vârtop, unde măsurătorile au indicat că stratul de zăpadă are o înălţime de 150 cm.

Salvamontiştii le recomandă turiştilor să nu se aventureze pe trasee pe munte. „Cel puţin până când vremea nu se stabilizează, recomandăm turiştilor să rămână doar în staţiuni. În zonele de creastă, nu doar că înclinaţia este mai mare, deci şi stratul de zăpadă, dar avem şi vegetaţie periculoasă. Brazii sunt încărcaţi cu foarte multă zăpadă şi se pot prăbuşi”, a declarat, marţi, Pinter Istvan, şeful Salvamont-Salvaspeo.