Lotul 1 al autostrăzii Nădlac-Arad va fi gata la începutul anului viitor

Lotul 1 al autostrăzii Nădlac-Arad va fi gata în lunile ianuarie-februarie 2015, lucrările derulându-se în termen, a declarat joi, la Simeria, ministrul Transporturilor, Dan Şova, la finalul unei evaluări pe care a efectuat-o pe mai multe tronsoane de autostradă situate pe Coridorul 4 Paneuropean.
Filip Stan
24 apr. 2014, 16:46
Lotul 1 al autostrăzii Nădlac-Arad va fi gata la începutul anului viitor

„Pe tronsonul Nădlac-Arad, lotul 1, s-au apucat de lucru, au ordinul dat din decembrie. (…) Mai sunt de lămurit documente la Ministerul Transporturilor, legate de autorizaţiile vechi de construire şi autorizaţia nouă de construire. Acolo suntem în termen, eu sper că în ianuarie-februarie, la anul, cel mai târziu, vor termina şi Nădlac-Arad”, a declarat ministrul Transporturilor, Dan Şova.

Potrivit acestuia, la acest tronson mai sunt de clarificat soluţiile pentru porţiunea de autostradă din zona de frontieră cu Ungaria, în vederea eliminării unor potenţiale blocaje în zilele de sâmbătă şi duminică, atunci când traficul greu este oprit pe drumurile din ţara vecină.

Ministrul Dan Şova a spus că a discutat cu constructorul, iar una dintre soluţiile propuse este construirea unei benzi de staţionare pentru TIR-uri şi camioane.

În următoarele două săptămâni vor fi purtate discuţii şi cu Poliţia de Frontieră în ceea ce priveşte ultimii 300 de metri de autostradă, înainte de graniţă, apreciindu-se că amenajările pentru TIR-uri se vor putea face doar pe teritoriul României, deoarece în Ungaria spaţiul de lângă frontieră este declarat sit Natura 2000.

Citeşte şi Descoperire INCREDIBILĂ în Hunedoara. Vezi ce au găsit constructorii autostrăzii Deva-Lugoj

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Animalul care merge la export. Carnea lui ajunge într-o țară unde aproape că nu se consumă deloc
Capital.ro
TAXA care se majorează în România. Ordin de joi, 1 Mai. Se vor plăti câte 110 lei lunar
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Dezinformare de proporții în România. Pericol de blackout
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O tânără, în vârstă de 18 ani, din Dolj, a dispărut fără urmă în drumul către liceu. Poliția a cerut sprijinul populației
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va conduce România. Răsturnare totală de situație: Va avea rolul...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Economia s-a prăbușit! Trump e furios
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri