Lucian Croitoru (BNR): Fondul de Dezvoltare Naţională va crea corupţie prin natura lui

Fondul de Dezvoltare Naţională va crea corupţie din cauza naturii lui şi nu o să ducă la nimic bun, a declarat marţi Lucian Croitoru, consilier al Guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR).

RomaniaTV.net
24 apr. 2018, 08:35
Lucian Croitoru (BNR): Fondul de Dezvoltare Naţională va crea corupţie prin natura lui

„Noi acum ne pregătim să creăm o instituţie mamut care se numeşte Fondul de Dezvoltare Naţională. Asta este o intervenţie masivă a Guvernului în economie. Nu o să ducă la nimic bun, ştim din experienţa altor ţări. În jurul ei va crea corupţie, inevitabil, nu din cauza oamenilor care o vor conduce, nu din cauza celor care au conceput-o, ci din cauza naturii ei”, a spus Lucian Croitoru, potrivit Agerpres.

El a precizat că dacă vrei să utilizezi corect puterea publică, trebuie să ţii cont că intervenţiile guvernamentale în economie generează corupţie.

„Dacă vrei să utilizezi corect puterea publică şi să nu obţii beneficii private cu ea, atunci trebuie să ţii cont că intervenţiile guvernamentale în economie generează corupţie, iar reglementările neinteligente creează arii de activitate în afara sferei reglementate”, a explicat oficialul BNR.

Economia românească îşi suprasolicită motorul, ca la Formula 1

O ţară trebuie să crească în linie cu potenţialul său, nu ca la Formula 1, unde motorul nu poate fi utilizat pentru mai mult de două curse, a declarat marţi Lucian Croitoru, consilier al Guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), într-o conferinţă de presă.

„Ca să ajungem de pe locul penultim, din punct de vedere al nivelului de trai, pe un loc mai fruntaş, ar trebui să accelerăm creşterea economică. O să mă întrebaţi dacă nu e suficient de mare. Da, este prea mare şi asta este şi problema. O ţară trebuie să crească în linie cu potenţialul său. Ştiţi de câte ori poate fi de utilizat un motor la Formula 1? Pentru maximum două curse. Nu poate să meargă mai mult. Când o ţară îşi creşte economia mult peste potenţial, aşa cum fac maşinile de Formula 1, îşi suprasolicită motorul. Nu pot utiliza decât o dată sau maxim de două ori. După aceea, nu mai este bun”, a spus Croitoru.

El a precizat că economia trebuie să crească sustenabil, iar dacă creştem aşa mult, se acumulează dezechilibre.

„Prima condiţie este să creşti sustenabil. Creşterea nesustenabilă a salariilor, ca să accelerezi consumul şi să ai o creştere de 7%, nu înseamnă că vom putea reduce din decalajul care ne desparte de ţările dezvoltate. Dacă creştem aşa de mult, economia nu poate rămâne stabilă, pentru că se acumulează dezechilibre. Dacă este un dezechilibru extern, vedem un cont curent deteriorat sau se va reflecta în dezechilibru intern, o inflaţie mai mare. După o perioadă de astfel de călcare a acceleraţiei pe creştere economică, ambele dezechilibre vor coexista”, a precizat Croitoru.

Potrivit acestuia, media creşterii economice din 1990 până în 2016 este de 1,22%, deşi suntem o ţară emergentă.

„România, în perioada 1990 – 2016, din cauza acestor politici prociclice, să torni gaz pe foc când focul este prea mare, a crescut cu un ritm mediu de 1,22%, în timp ce Statele Unite au crescut cu un ritm de 1,23%. Care este capcana acestor cifre? O ţară mică şi emergentă cum este România ar trebui să aibă un ritm de creştere mare. Atunci când creşti foarte mult, ca atunci când te afli într-un avion, tragi de manşă şi urci şi, la un moment dat, ţi se spune că mai ai combustibil să urci de la 5.000 de metri la 10.000 metri sau să aterizezi safe. Un pilot mai îndrăzneţ o să zică că vrea să vadă cum e la 10.000 de metri şi pe urmă cazi de la 10.000 de metri necontrolat, în loc să vii de la 5.000 cu aterizare controlată”, a explicat Croitoru.