Lucian Şova: Termenul pentru realizarea autostrăzii Sibiu-Piteşti într-o variantă optimist-moderată ar fi un 2023

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a afirmat, miercuri seară, că autostrada între Sibiu şi Piteşti ar putea fi terminată, în varianta „optimist-moderată”, în anul 2023. Şova se declară „frustrat” că loturile de autostradă recepţionate în ultima perioadă au fost reparate înainte de a fi date în folosinţă.

RomaniaTV.net
08 aug. 2018, 17:46
Lucian Şova: Termenul pentru realizarea autostrăzii Sibiu-Piteşti într-o variantă optimist-moderată ar fi un 2023

„Pe componenta Sibiu-Piteşti, lucrurile vor dura, după estimările pe care le-am făcut eu, într-o variantă optimist-moderată ar fi un 2023, însă cu excepţia acestui segment care leagă Sibiul de Piteşti noi avem aşteptări ca în orizontul lui 2020 să închidem coridorul minus Sibiu-Piteşti, care va fi mai încolo”, a declarat Lucian Şova miercuri seară, la România TV.

Ministrul a explicat că există o problemă la un viaduct pe tronsonul Lugoj-Deva, unde la lotul 3 al autostrăzii antreprenorul repară segmente de autostradă care s-au prăbuşit sub propria greutate şi că reparaţiile s-au făcut pe banii constructorului, „dar pe timpul nostru”. În acest context, Şova a spus că, deşi există termen contractual pentru luna octombrie a acestui an în vederea finalizării lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, are certitudinea că antreprenorul care lucrează acolo nu va putea să respecte acest termen. „Sunt sigur că nu vor avea capacitatea să termine în termenul acesta şi am cerut companiei să pregătească documentaţii privind sancţiuni pecuniare privind nerespectarea termenelor”, a mai spus Lucian Şova.

Citeşte şi: Ministrul Transporturilor: Am semnat un ordin comun cu ANAP care reduce termenele de evaluare a ofertelor depuse la licitaţii

Ministrul Transporturilor a afirmat totodată că se simte frustrat de faptul că tronsoanele de autostradă deschise circulaţiei în ultima perioadă au fost reparate înainte de inaugurare. „Un element care mă frustrează foarte mult este acela că nu recepţionăm loturi de autostradă noi. În ultimul timp am recepţionat loturi de autostradă reparate, aşa cum s-a întâmplat şi pe lotul 3 de pe Sebeş-Turda, unde cu o săptămână înainte de a semna actele privind recepţia şi a deschide traficul, antreprenorul a trebuit să mai frezeze nişte kilometri de şosea nou construită care nu îndeplinea condiţionalităţile tehnice conform proiectului şi contractului”, a spus Şova.  

Ministrul a anunţat totodată şi că îşi doreşte găsirea unor soluţii pentru ca procesele din instanţele de judecată care vizează infrastructura să fie judecate mai repede, el spunând că va colabora cu ministrul Justiţiei în acest sens.

„Voi avea ca obiectiv în următoarea perioadă a acestui an să încerc nişte demersuri să găsim nişte soluţii pentru a creşte viteza de analiză a acestor dosare de importanţă naţională şi în instanţă. Recunosc, instanţele sunt suprasaturate de tot felul de dosare, este destul de ingrată situaţia, ca un judecător după câteva acţiuni civile de gen divorţ, partaj să-i vină pe masă şi un dosar de contestaţii la un segment de infrastructură rutieră sau feroviară şi îmi doresc şi împreună cu domnul ministru Toader cu care am avut câteva discuţii preliminare vom imagina măcar nişte solicitări pe care să le discutăm şi să vedem cum, pentru că eu cred că şi judecătorii îşi doresc să circule mai repede pe o infrastructură mai modernă, fără a manifesta vreo presiune sau vreo ingerinţă în proces. Apropo de crearea unor instanţe specializate, poate alocarea unor termene mai scurte de judecare în limita posibilităţilor tehnice”, a mai spus ministrul Transporturilor.