Ludovic Orban, atac pe Facebook: „Lumina nu vine de la Cotroceni”

Liberalul Ludovic Orban scrie joi, într-o postare pe Facebook, că multe ”prostii” făcute de conducerea PNL au fost impuse în partid pentru că au fost prezentate ca fiind voința președintelui Klaus Iohannis. Un lucru fals, susține fostul vicepreședinte al PNL, care atrage atenția că renașterea partidului nu poate veni „de la cei care se prezintă (...) ca fiind favoriții președintelui”.

15 dec. 2016, 13:44
Ludovic Orban, atac pe Facebook: „Lumina nu vine de la Cotroceni”

„LUMINA NU VINE DE LA COTROCENI. Foarte multe prostii făcute de conducerea PNL au putut fi impuse ca decizii în partid fiind prezentate în mod fals ca reprezentând voința președintelui. În realitate, sunt convins că Johannis nu a știut de cele mai multe dintre ele. Foarte mulți lideri au încercat și încearcă în continuare să se legitimeze prin ușa deschisă pe care o au la Cotroceni. Multe numiri de oameni au fost făcute ca venind dinspre palat. 

Este momentul să înțelegem că renașterea PNL nu poate veni de la cei care se prezintă în mod fals ca fiind favoriții președintelui. Renașterea PNL nu poate veni decât din coborârea cu picioarele pe pământ, din întoarcerea cu fața la oameni, din dialogul permanent cu societatea, din ascultarea voinței reale a oamenilor, din alegerea acelor liberali care au ca sursă a legitimității încrederea membrilor de la baza PNL și încrederea cetățenilor români.

Altfel vom face rău și PNL și lui Klaus Johannis”, a scris Ludovic Orban pe Facebook.