Lupte de stradă la Târgu Neamţ. Două grupuri de romi s-au războit în centrul oraşului. Poliţia a intervenit cu focuri de armă VIDEO

Zece persoane au fost reținute după o bătaie cu bâte și topoare în care au fost implicate două clanuri de romi. Încăierarea a avut loc, joi seara, pe străzile din oraşul Târgu Neamţ. După o sesizare făcută la 112, la faţa locului a ajuns, iniţial, un poliţist, care însă nu a făcut faţă situaţiei. Acesta a fost nevoit să tragă în aer mai multe focuri de armă, dar cei implicaţi în bătaie nu s-au oprit. Astfel, la faţa locului s-au deplasat echipaje de intervenţie de la Poliţie şi Jandarmerie.

RomaniaTV.net
06 iul. 2018, 05:24
Lupte de stradă la Târgu Neamţ. Două grupuri de romi s-au războit în centrul oraşului. Poliţia a intervenit cu focuri de armă VIDEO

Persoanele reţinute în urma conflictului violent din Târgu Neamţ au vârste cuprinse între 26 şi 43 ani şi sunt acuzaţi de tulburarea liniştii publice şi încăierare. Ei se află în Arestul IPJ Neamţ.

„Au fost identificate din filmări mai multe persoane care au fost chemat, joi seara, la audieri, fiind reţinute apoi 10 persoane. Urmează ca în cursul zilei de astăzi (vineri – n.r.) să fie chemate la audieri alte circa 40 de persoane, urmând a se lua măsurile legale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, pentru Agerpres.

Joi seara, zeci de romi din două clanuri rivale s-au încăierat cu bâte şi topoare pe strada Radu Teoharie din Târgu Neamţ. După o sesizare făcută la 112, la faţa locului a ajuns, iniţial, un poliţist, care însă nu a făcut faţă situaţiei. Acesta a fost nevoit să tragă în aer mai multe focuri de armă, dar cei implicaţi în bătaie nu s-au oprit. Astfel, la faţa locului s-au deplasat echipaje de intervenţie de la Poliţie şi Jandarmerie.

 

Din primele informaţii, motivul scandalului ar fi că o fată a plecat cu un băiat din celaltă tabără fără acordul familiei ei. Iniţial, un singur poliţist a încercat să intervină pentru aplanarea conflictului, până la sosirea colegilor. Situaţia a fost aplanată temporar de poliţişti după circa 30 de minute.

La sosirea echipajelor, a fost nevoie ca oamenii legii să facă uz de armă pentru a-i potoli pe scandalagii. Poliţiştii au tras cinci focuri de avertisment pentru a se apăra şi pentru a stinge violenţele.

„La data de 5 iulie, în jurul orei 21:30, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Neamţ au fost sesizaţi să intervină la un conflict spontan izbucnit pe strada Radu Teoharie, între două familii de etnie romă. Întrucât în urma intervenţiei poliţiştilor, persoanele nu au încetat actele de violenţă, au fost executate cinci focuri de armă în plan vertical, în vederea aplanării conflictului, fără a rezulta rănirea vreunei persoane. Efectivele existente la faţa locului au fost suplimentate cu forţe din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ şi colegi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi care au dispersat persoanele de etnie romă”, a declarat Georgiana Moşu, de la IPJ Neamţ.

Cercetările se desfăşoară sub aspectul comiterii infracţiunii de tulburare a ordinii şi linştii publice. În timpul luptelor de stradă, au fost afectaţi şi locuitorii din zonă care s-au trezit cu geamurile sparte sau cu maşinile avariate.