Maşinile de taxi din Bucureşti, pericole iminente pentru clienţi

Din 10 taxiuri verificate de reprezentanţii Registrului Auto Român, 7 au defecţiuni tehnice grave.

16 iul. 2014, 07:33
Maşinile de taxi din Bucureşti, pericole iminente pentru clienţi

Din zece taxiuri verificate, șapte au probleme grave, potrivit Registrului Auto Român.

Cele mai dese neconformităţi tehnice întâlnite la aceste vehicule se referă la instalaţia electrică de iluminare, semnalizare, la emisiile poluante, la punţi, roţi, anvelope, suspensii„, spune Claudiu Mija, şef de departament al Registrului Auto Român, potrivit b365.ro.

Unul dintre taximetrişti recunoaşte, cu nonşalanţă, că niciun client nu ştie pericolele care-l pândesc atunci când se urcă în maşină.

N-are de unde să ştie. Aşa pot să pun şi eu un ecuson şi un tarif pe bord, dar în rest nu se ştie. Ştiţi cum e vorba aia: afară e vopsit gardul şi înăuntru e leopardul„, spune el, citat de Digi24.

Puşi în faţa faptului împlinit, taximetriştii nu mai neagă realitatea. „Optezeci la sută din taxiuri cad jos. Adică vorbesc de modelele vechi”, spune Crinel Ulmeanu. Un coleg de-al său îl susține: „Sunt maşini foarte multe care nu respectă regulile normale, din punct de vedere tehnic şi al aspectului”.

Oficialii explică și care este cauza pentru care atât de multe mașini au probleme tehnice.

Readucerea lor la nivelul cerinţelor tehnice presupune un cost material şi uman important. Din această cauză, utilizatorul vehiculului încearcă să reducă costurile operaţionale prin nerealizarea acestor verificări corespunzătoare„, spune Claudiu Mija.

Chiar dacă şapte maşini din zece controlate au probleme grave, taximetriştii dau vina pe patroni care, spun ei, îi obligă să iasă pe traseu la volanul unor epave.

Atunci când s-a aşezat în maşină un client, răspund de integritatea lui corporală. Cu ce sunt oamenii ăia vinovaţi să suporte un accident din cauza mea, care sunt disperat şi trag de maşina aia că am şi eu o familie amărâtă acasă?„, spune Eugen Grigore, membru al Asociaţiei Naţionale a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi.