Măcel cu topoare şi bâte între două clanuri ţigăneşti. Patru oameni la spital, unul în stare gravă

Bătaie cu bâte şi topoare între două familii de ţigani, în judeţul Botoşani. Patru oameni au ajuns de urgenţă la spital bătuţi măr şi tăiaţi după s-au trezit cu agresorii peste ei în casă. Victimele spun că nu este prima dată când sunt atacaţi de rivali pentru taxă de protecţie.

RomaniaTV.net
11 nov. 2015, 07:59
Măcel cu topoare şi bâte între două clanuri ţigăneşti. Patru oameni la spital, unul în stare gravă

Membrii unei familii rome din Dorohoi au năvălit marţi la prânz peste o altă familie de co-etnici, agresând-o cu bâte şi topoare, cu pumnii şi cu picioarele. În urma conflictului, patru persoane au fost rănite, între care doi fraţi din familia agresată.

Potrivit stiri.botosani.ro, după ce poliţiştii chemaţi de urgenţă la faţa locului au reuşit să-i despartă pe combatanţi şi să intre în casă, au fost chemate şi echipajele medicale. Iniţial, răniţii au fost transportaţi la Spitalul Municipal Dorohoi, de unde au fost ulterior direcţionaţi către Unitatea de Primiri Urgenţe Botoşani.

Patru ambulanţe au transportat răniţii la UPU Botoşani, una dintre victime fiind într-o stare atât de gravă.

Din cauza stării grave în care se află, bărbatul a fost preluat de un elicopter de pe Aeroportul din Suceava și transportat la Clinica de Neurochirurgie din Iași. El a fost diagnosticat cu un traumatism cranio cerebral acut cu înfundare, otoragie, fiind în comă de gradul III.

Citeşte şi: Bătaie în trafic. Un şofer loveşte violent, iar reacţia victimei este incredibilă VIDEO