Magistraţii care au instrumentat cazul elevei violate din Vaslui, cercetaţi disciplinar de Inspecţia Judiciară

Inspecţia Judiciară a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de unii magistraţi care i-au pus sub control judiciar pe cei şapte tineri care au violat până la leşin o elevă din Vaslui.

RomaniaTV.net
24 iul. 2015, 11:05

Cercetarea disciplinare a fost începută pentru „exercitarea funcţiei cu rea-cre4dinţă sau gravă neglijenţă” şi „nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente” din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

„Cercetarea disciplinară este o etapă confidențială și obligatorie a procedurii disciplinare în cadrul căreia se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției persoanelor vizate”, subliniază reprezentanții Inspecției Judiciare.

Citeşte şi Vedetele, mesaje dure pentru violatori: Să fie IZOLAŢI, BĂTUŢI, UMILIŢI şi niciodată să nu mai vadă lumina

Fapta cercetată de Inspecția Judiciară s-a petrecut la 10 noiembrie 2014, în jurul orei 19,00.

O elevă s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi tineri, care s-au oferit să o conducă acasă cu mașina. Cei doi au mers cu autoturismul pe un câmp din apropierea localității Văleni, unde și-au mai chemat alți patru prieteni și au întreținut raporturi sexuale cu victima împotriva voinței acesteia. Ulterior, tinerii s-au deplasat pe un alt câmp, din apropierea localității Moara Domnească, unde a mai fost chemat un tânăr care a forțat victima să întrețină raporturi sexuale.

‘În jurul orei 22,30, tinerii au condus victima la domiciliul său și i-au recomandat să nu povestească despre cele întâmplate. Ajunsă acasă, fata a relatat părinților, care au sesizat polițiștii prin apel la numărul de urgență 112. De asemenea, a fost solicitată și o ambulanță, victima fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru îngrijiri medicale’, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Mihaela Ștraub.

Citeşte şi Fata violată de 7 băieţi, marcată pe viaţă. Psiholog: Corpul ei va somatiza, până va ajunge la boli organice

La 19 iunie 2015, magistrații judecătoriei Vaslui au dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul celor șapte tineri.