Personalul civil, militar şi poliţiştii din MAI vor primi, din martie, un salariu de bază minim brut de 1.450 de lei

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne și liderii organizațiilor sindicale reprezentative ale polițiștilor și personalului contractual au discutat în ultima perioadă pe marginea salarizării.

10 mart. 2017, 18:50
Personalul civil, militar şi poliţiştii din MAI vor primi, din martie, un salariu de bază minim brut de 1.450 de lei

Aceste întâlniri au avut ca obiect prezentarea măsurilor luate la nivelul conducerii ministerului pentru ca în toate unitățile să fie respectate prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, precum și a posibilelor soluții de modificare legislativă a modului în care sunt calculate sporurile, majorările, indemnizațiile și alte asemenea drepturi specifice care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, respectiv din solda funcției de bază/ salariul funcției de bază, informează MAI într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

Citeşte şi Oraşul în care funcţionarii au salarii mai mari decât primarul. Bibliotecara din Motru câştigă peste 5.000 de lei pe lună

„Astfel, începând cu drepturile salariale aferente lunii februarie 2017, care se plătesc în luna martie 2017, se asigură nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit la 1.450 lei, atât pentru personalul civil, cât și pentru personalul militar și polițiștii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Conform punctului de vedere formulat de Ministerul Muncii, în conținutul legilor speciale anuale de aplicare etapizată a salarizării unitare nu se regăsesc reglementări care să prevadă posibilitatea eliminării din salariul de bază, respectiv din solda funcției de bază/ solda de funcție/ salariul funcției de bază/ salariul de funcție a unor cuantumuri/ elemente salariale care au fost cuprinse potrivit legii în acestea, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”, precizează sursa citată.

În acest context, celor aproximativ 46.000 de salariați (polițiști, personal militar și civil) care au beneficiat până în prezent de salariul de bază/ salariul de funcție/ solda de funcție în cuantum de 1.250 de lei li se asigură aceste drepturi la nivelul de 1.450 de lei, menționează MAI.

De asemenea, pentru aproximativ 38.000 salariați (polițiști, personal militar și civil), care în urma analizei drepturilor salariale aferente lunii februarie 2017 au salariul de bază/ salariul de funcție/ solda de funcție în cuantum aflat între 1.250 de lei și 1.450 de lei se asigură aceste drepturi la nivelul de 1.450 de lei.

„În același timp, la nivelul conducerii Ministerului Afacerilor Interne, cu sprijinul Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Muncii și Justiției Sociale, la solicitarea organizațiilor sindicale reprezentative au fost identificate soluțiile pentru eliminarea unor disfuncționalități salariale în ceea ce privește reglementarea modalității de calcul a unor drepturi specifice, respectiv a sporurilor acordate pe bază de pontaj polițiștilor, personalului militar și civil, fiind inițiate demersurile pentru implementarea acestora”, mai arată MAI.

Citeşte şi Olguţa Vasilescu, despre Legea salarizării: Salariul preşedintelui Iohannis va fi echivalent cu şase salarii medii pe economie