Mai mulţi tâlhari români, jafuri din maşinile oprite la benzinăriile din Ungaria şi Austria

Mai mulţi escroci români jefuiesc turiştii care tranzitează Ungaria şi Austria şi care se opresc în benzinării. Tâlharii au un plan bine pus la punct: înţeapă roţile maşinilor sau autocarelor şi acţionează în timp ce şoferul îşi schimbă cauciucurile, potrivit România TV.

08 apr. 2016, 05:49
Mai mulţi tâlhari români, jafuri din maşinile oprite la benzinăriile din Ungaria şi Austria

Tâlharii români acţionează în grupuri de câte opt sau câte zece pe autostrada din Ungaria şi Austria. Aceştia merg în benzinării sau în parcări şi aşteaptă autocarurile sau TIR-urile. Înţeapă roţile maşinilor şi în timp ce şoferii îşi rezolvă pana, aceştia acţionează. Ei intră în autocare pe uşa din faţă, fură bagajele turiştilor şi ies pe uşa din mijloc.

Mai mult, ei joacă alba-neagra şi buzunăresc turiştii.

Unul dintre şoferi şi-a postat povestea pe Internet pentru a atrage atenţia românilor să nu cadă victime tâlharilor. Acesta spune că a oprit într-o benzinărie şi în momentul în care a mers să plătească combustibilul, tâlharii i-au înţepat roata din spate a maşinii.

El a cerut ajutorul angajaţilor de la benzinărie care au chemat poliţia.

Citeşte şi Val de furturi din locuinţe. Poliţiştii sunt în alertă