Majorarea alocaţiei pentru copii, respinsă de deputaţi. Olguţa Vasilescu: Noi avem altceva în programul de guvernare

Deputaţii au respins, marţi, propunerea legislativă inițiată de PNL privind majorarea la 200 lei a cuantumului alocaţiei de stat pentru copii. Propunerea legislativă a fost respinsă anterior și de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional. Motivul invocat de deputaţi pentru respingerea proiectului: "măsurile propuse implică cheltuieli bugetare suplimentare, iar inițiatorii nu precizează sursele financiare necesare".

RomaniaTV.net
19 sept. 2017, 09:57
Majorarea alocaţiei pentru copii, respinsă de deputaţi. Olguţa Vasilescu: Noi avem altceva în programul de guvernare

Comisia pentru muncă a propus respingerea inițiativei legislative pentru modificarea art.3 alin.(1) din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii, „întrucât măsurile propuse implică cheltuieli bugetare suplimentare, iar inițiatorii nu precizează sursele financiare necesare”, potrivit Agerpres.

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că propunerea legislativă privind majorarea la 200 de lei a alocației pentru copii a fost respinsă de deputaţi pentru că „altceva” este prevăzut în programul de guvernare, menționând că pregătește un proiect cu „alte lucruri”.

„S-a respins proiectul, pentru că noi avem altceva în programul de guvernare, și o să vedeți ce pregătim. Vedeți programul de guvernare”, a spus Vasilescu, întrebată, la Palatul Parlamentului, în legătură cu respingerea proiectului PNL.

Ministrul Muncii a adăugat că un copil trebuie să aibă „deduceri” și multe lucruri. „Sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le aibă un copil, le vedeți în programul de guvernare, comunicăm în momentul în care avem proiectul gata”, a afirmat Vasilescu. „Sigur că nu este suficientă alocația, de aceea am pregătit în programul de guvernare alte lucruri”, a completat ea.

Citeşte şi: Liviu Dragnea: În perioada următoare, venim cu un proiect de lege care să prevadă alocaţii mai mari pentru copii

La dezbateri în Camera Deputaţilor, deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a spus că proiectul de lege este copy-paste după un proiect inițiat de el într-o sesiune anterioară. Potrivit lui Ciuhodaru, proiectul inițiat de PNL este, însă, „prost făcut din punct de vedere legislativ”. El a susținut că o să redepună proiectul său de lege pentru că este un proiect „anti-abandon” al copiilor. „Toți copiii României merită mai mult”, a adăugat Ciuhodaru.

Liberalul Dumitru Oprea a precizat că între Marea Britanie și România există o diferență mare din punctul de vedere alocației pentru copii. În Marea Britanie standardul este de 100 de euro pentru primul copil și apoi crește la cel de-al doilea și al treilea cu câte 65 de euro, a susținut Oprea.

„Solicitarea de 200 de lei ne-ar duce la 44 de euro, ceea ce înseamnă foarte puțin față de țările semi-dezvoltate din UE. Sunt copiii noștri care ar trebui să aibă parte de o viață decentă”, a adăugat Oprea.

Deputatul PMP Ionuț Simionca a anunțat că partidul său susține majorarea cuantumului alocației pentru copii la 200 de lei.

„La copiii până în doi ani deja este alocația de 200 de lei și cu cât un copilaș crește, cu atât necesitatea financiară este mai mare. Plus că media europeană este mult peste 100 de euro”, a argumentat Simionca.

Reprezentantul USR Mihai Cătălin Botez a precizat că Uniunea nu susține acest proiect, dar este de acord cu majorarea alocației pentru copii.

„Cu toții ne dorim condiții mai bune pentru copiii din România, pentru elevi. Vrem să aibă rechizite mai bune, vrem să aibă haine, vrem să aibă alimentație mai bună. Hai să ne asigurăm că acei bani din alocație vor merge către aceste direcții. Haideți să regândim un alt proiect care să urmărească o mai bună eficiență a cheltuielilor. USR va vota împotriva acestui proiect, dar încurajează elaborarea unui proiect care să urmărească o cheltuire mai eficientă”, a explicat Botez.

Propunerea legislativă a fost respinsă anterior și de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional.