Malala Yousafzai, adolescenta pakistaneză care militează pentru Educaţie, a primit Premiul Saharov

Adolescenta pakistaneză Malala Yousafzai, care militează pentru dreptul la educaţie, a obţinut prestigiosul premiu Saharov al Parlamentului European.

10 oct. 2013, 12:18

Adolescenta pakistaneză Malala Yousafzai, care militează pentru dreptul la Educaţie al fetelor din ţara ei şi care a supravieţuit unui atentat la propria sa viaţă, chiar în ţara ei de origine din cauza convingerilor ei, este răsplătită acum. Ea a obţinut prestigiosul Premiu Saharov al Parlamentului European.

Preşedinţii grupurilor politice din Parlament au ales în unanimitate să îi confere acest premiu tinerei care, în urmă cu un an, a fost ţinta unui atentat comis de talibani din cauza faptului că a militat în favoarea educaţiei fetelor din Pakistan, cărora le este refuzat cu precădere acest drept. După atentat, Malala s-a recuperat şi trăieşte acum în Marea Britanie.

Citeşte şi Malala, adolescenta pakistaneză împuşcată de talibani s-a întors la şcoală

„Astăzi, am decis să spunem lumii că speranţa noastră pentru o lume mai bună stă în tineri ca Malala Yousafzai. Pentru cei mai mulţi dintre noi, educaţia este cheia pentru înţelegerea Universului. Deşi noi luăm acest drept ca unul de la sine înţeles, ea a fost împuşcată pentru acest lucru”, a declarat liderul grupului PPE din PE, Joseph Daul, după luarea deciziei, conform unui comunicat publicat la Bruxelles.

Citeşte şi Anisa şi Malala, două tinere împotriva mentalităţilor retrograde ale talibanilor GALERIE FOTO

„Acordându-i Premiul Saharov Malalei Yousafzai, Parlamentul European recunoaşte incredibila forţă a acestei tinere. Malala militează cu curaj pentru dreptul tuturor copiilor la o educaţie corectă. Dreptul fetelor la educaţie este prea mult neglijat. Malala s-a refăcut cu curaj după un atac taliban şi acum militează cu elocvenţă în întreaga lume pentru cauza ei dreaptă. Să nu uităm că viaţa Malalei este încă ameninţată în Pakistan”, a declarat, la rândul său, preşedintele PE, Martin Schulz.

El a reamintit, în contextul în care vineri este Ziua Internaţională a fetelor, că 250 de milioane de fetiţe din întreaga lume nu pot merge la şcoală după propria dorinţă. „Exemplul Malalei ne reaminteşte de datoria şi responsabilitatea noastră faţă de dreptul la educaţie al copiilor. Este cea mai bună investiţie în viitor”, a mai spus preşedintele PE.