Mama unui bebeluş mort după naştere, acuzaţii grave: I-a putrezit picioruşul. Camera de ATI era infectă, murdară şi cu aparatură veche

O femeie din Argeş care susţine că şi-a pierdut bebeluşul, după naştere, din cauza unei bacterii din spital, spune că, potrivit MS, salonul în care era micuţul a fost dezinfectat ”cu apă chioară”. Mai mult, expertiza de la Bucureşti va fi interpretată de spitalul în care a murit copilaşul.

08 dec. 2017, 09:47
Mama unui bebeluş mort după naştere, acuzaţii grave: I-a putrezit picioruşul. Camera de ATI era infectă, murdară şi cu aparatură veche

Povestea tristă a Mădălinei Badea Ciupitu a început în luna martie, când a născut un băieţel la Spitalul Judeţean Argeş, care a murit la trei zile de la naştere. Femeia spune că o bacterie din spital a dus la moartea bebeluşului ei şi acuză cadrele medicale că nu au intervenit la timp.

„L-am născut perfect sănătos. A fost o sarcină urmărită, am făcut toate analizele. A primit nota 9 la naştere. Era totul perfect. Am văzut că are o zgârietură la picior. De aici i-a putrezit picioruşul. Dar nu au făcut nimic. Un medic mi-a zis că dacă îi incizau cangrena imediat ce a apărut, nu se mai dezvolta. Dacă îi făceau antibiotic, scăpa. E o bacterie luată din spital. Copilul meu nu a părăsit spitalul cât a trăit. Nu avea de unde. Camera de ATI era infectă, murdară şi cu aparatură veche”, a declarat Mădălina Badea Ciupitu, potrivit Mediafax.

Imediat, părinţii micuţului au sesizat autorităţile. A urmat un lung şir de plângeri depuse la toate instituţiile, însă, la nouă luni de la tragedie nicio anchetă nu a fost finalizată.

„Am depus sesizări la Colegiul Medicilor, la Avocatul Poporului, la Camera Deputaţilor, la Guvern, Ministerul Sănătăţii, la toate instituţiile. Colegiul Medicilor trage de timp. Deşi au toate dovezile pe masă, sunt încă în cercetare”, a spus femeia.

Mai mult, tânăra a afirmat că de curând a fost informată de oamenii legii că raportul făcut la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” va fi interpretat de medicii de la Piteşti, spital împotriva căruia femeia a făcut sesizările.

„Mi-a zis poliţistul care se ocupă de cazul băiatului meu, fiind un dosar pentru ucidere din culpă, că expertiza de la Mina Minovici a fost făcută, dar va fi interperatată aici, la spitalul din Piteşti. Am cerut o explicaţie, nu am primit. E aberant”, a adăugat tânăra.

Sesizat de părinţii copilului mort la trei zile de la naştere, Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii a stabilit, potrivit mamei, că la blocul operator şi la neonatologie dezinfecţia s-a făcut cu „apă chioară”.

„Atât au verificat, igiena, pentru asta am făcut sesizare. Cu apă chioară au dezinfectat. Concentraţia era mai mică decât trebuia, iar asistentele şefe de la blocul operator şi de la neonatologie au primit câte 1.000 de lei amendă. Fişele copilului meu au fost modificate. Apar tratamente şi după deces”, a spus Mădălina Badea Ciupitu.

Femeia nu renunţă şi vrea să i se facă dreptate: „Mergem şi la CEDO. Aşteptăm să se termine procedurile în România şi mergem la CEDO. La noi, în Spitalul Judeţean este ca o ruletă rusească: cine moare primul, mama sau copilul”.

Mădălina Badea Ciupitu mai este mama unui copil de 6 ani.