Managerul Spitalului Colentina, declaraţii şocante: Doamne fereşte să aveţi nevoie să veniţi cu cineva drag

Silvi Ifrim, managerul Spitalului Colentina, a organizat, sâmbătă, o conferinţă de presă în care a descris condiţiile necorespunzătoare de la unitatea medicală. La eveniment a participat şi directorul Administraţiei Spitalelor din Bucureşti care a susţinut că vina aparţine foştilor manageri.

22 apr. 2017, 13:33
Managerul Spitalului Colentina, declaraţii şocante: Doamne fereşte să aveţi nevoie să veniţi cu cineva drag

„Doamne fereşte să aveti nevoie de aşa ceva, să veniţi cu cineva drag, bolnav, să o luaţi de la camera de gardă – medicina internă care arată destul de jalnic, că acestea sunt condiţiile vechi, nu s-a investit. Şi, după aceea, după ce o vede internistul, are nevoie de un examen neurologic, o punem din nou pe persoana respectivă în salvare, o ducem la neurologie, o dăm din nou jos, este consultată de neurolog, poate mai are nevoie şi de ortopedie şi tot aşa ne plimbam cu bolnavul prin spital. Daca vi se pare că este demnă de zilele noastre o asemenea plimbare, pe ploaie, pe vânt”, a declarat Silvi Ifrim, potrivit Mediafax.

La conferinţa de presă de presă a participat şi reprezentantul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, din subordinea Primăriei Capitalei.

„La Colentina, în perioada 2009-2016, au fost alocaţi cei mai mulţi bani dintre cele 19 spitale din subordinea ASSMB. (…) Faptul că el nu arată cum trebuie, că aceşti bani au fost cheltuiţi judicios, ar trebui să întrebaţi fosta şi fostele conduceri. Noi nu suntem organ abilitat să tragem la răspundere. (…) Acum două săptămâni, a existat o pană de curent, iar toată presa a sărit în aer că la Colentina nu a pornit generatorul.(…) Unul dintre generatoare nu a funcţionat niciodată şi mă întreb cum un spital care a beneficiat de fonduri foarte mari să nu rezolve o problemă tehnică, al cărei cost se ridica undeva la 1.000 de euro. Fostele conduceri nu s-au preocupat de niciun aspect vital.(…) Să nu dăm în noul manager”, a declarat Răzvan Niţu, directorul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

Medicul Silvi Ifrim a preluat conducerea Spitalului Colentina în luna ianuarie după ce primarul Capitalei l-a demis pe cel care conducea unitatea medicală pentru tratarea superficială a actului managerial şi pentru că nu a asigurat căldura în unitatea sanitară.