Managerul Spitalului de Pediatrie Braşov vrea să dea în judecată Hexi Pharma

Managerul Spitalului de Pediatrie din Braşov, chirurgul Liviu Muntean, spune, într-o postare pe Facebook, că vrea să dea în judecată Hexi Pharma. El consideră că în acest caz se poate vorbi de "atentat la siguranţa naţională".

16 mai 2016, 10:13
Managerul Spitalului de Pediatrie Braşov vrea să dea în judecată Hexi Pharma

Managerul Spitalului de Pediatrie din Braşov explică, în mesajul de pe Facebook, că dezinfectanţii au fost cumpăraţi de la firma românească Hexi Pharma prin achiziţie directă, la preţul cel mai mic, în condiţiile în care aceasta „avea absolut toate avizele, spre deosebire de alte firme”, el menţionând că unitatea spitalicească a avut contract cu această companie până în aprilie 2016.

Înainte de a fi manager de spital, sunt medic chirurg şi cred şi sper şi om. Am trăit cea mai neagră săptămână din viaţa mea din cauza dezinfectanţilor /diluaţilor. Spitalul pe care îl conduc a cumpărat de la Hexi prin achiziţie directă, la preţul cel mai mic de la firma care avea absolut toate avizele. Diferenţele de preţ nu erau deloc neglijabile, iar noi ne-am explicat acest lucru prin faptul că Hexi era firmă românească şi nici nu avea verigi intermediare de producţie, distribuţie etc. Ca manager, nu risipesc sub nicio formă banii spitalului, cea mai bună dovadă fiind faptul că am preluat spitalul cu aproape 1.000.000 euro datorie şi am achitat-o în primul an. Ca medic chirurg, nu cred că mă poate acuza nimeni de nebunie, adică să cumpăr cu bună ştiinţă dezinfectanţi «apă de ploaie». Ar fi însemnat să-mi pun propriii pacienţi operaţi în pericol„, scrie Liviu Muntean pe Facebook.

CITEŞTE ŞI Chirurg de la Marie Curie: Dezinfectanţii diluaţi au contribuit la decesele pacienţilor din ultimii ani

Chirurgul se arată revoltat de acuzaţia că managerii de spitale au luat mită ca să cumpere de la Hexi Pharma şi de faptul că instituţiile statului „diluează problema şi aruncâ anatema asupra managerilor”.

Insist să fie publicată lista celor care au primit mită de la Hexi pentru că personal mă simt profund lezat de această acuză. La rândul meu, acuz de ipocrizie pe toţi cei care prin cadrul legislativ creat ne-au împins dirijat, calculat, premeditat pe culoarul îngust al achiziţiilor, ca pe vite la abator, spre Hexi . Nu poţi să nu cumperi la preţul cel mai mic, te acuză imediat alte instituţii ale statului„, scrie pe Facebook Liviu Muntean.

Managerul Spitalului de Pediatrie Braşov mai spune că vrea să acţioneze în instanţă Hexi Pharma şi că se gândeşte dacă să se limiteze doar la această firmă, el considerând, totodată, că în acest caz se poate vorbi de atentat la siguranţa naţională.

Sunt paralizat de frică pentru că în toţi aceşti ani se pare că am pus în pericol sănătatea pacienţilor şi ai spitalului. (…). Aş dori să văd lista oamenilor politici şi decidenţilor din România care s-au tratat în spitale din străinătate în ultimii ani şi să-i acuz pe toţi de tăinuire şi complicitate! Şi cum spuneam, de atentat la siguranţa naţională! Toti recunosc din gură profesionalismul medicilor români, atunci înseamnă că au plecat să se trateze afară din alt motiv, probabil ştiau de dezinfectanţi, nu? (…). Încep să-mi revin după o săptămână de coşmar, voi consulta un avocat pentru că vreau să acţionez în instanţă Hexi atât din postura de manager, cât şi de medic, iar lista acuzaţiilor va fi mare. Mă gâmdesc dacă să mă limitez doar la Hexi. Cei din jur îmi spun să stau naibii şi să-mi văd de treabă, să demisionez din funcţie şi să fac doar medicină. E extrem de tentant, iubesc meseria asta şi o fac din pasiune, dar cum rămâne cu paşii in spate? Nu mai putem accepta să dăm înapoi, să nu spunem nimic, dar în acelaşi timp să acuzăm pe alţii că nu e bine„, a mai scris Liviu Muntean pe Facebook.