Manchester City a câştigat Supercupa Angliei. Kun Aguero a decis partida cu Chelsea

Manchester City a câştigat Supercupa Angliei, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în faţa lui Chelsea. Sergio Aguero a marcat ambele goluri ale campioanei.

05 aug. 2018, 15:59
Manchester City a câştigat Supercupa Angliei. Kun Aguero a decis partida cu Chelsea

A fost meciul de debut pe banca lui Chelsea pentru italianul Maurizio Sarri, venit în această vară de la Napoli. De asemenea,  Jorginho, jucătorul adus de Sarri la Napoli și-a făcut debutul pentru londonezo, ca și Mahrez la Manchester City, jucător algerian adus de la Leicester, pentru 68 de milioane de euro.

Ambele goluri în Manchester City-Chelsea au fost marcate de Kun Aguero, în minutele 13 și 58.  

Supercupa Angliei este aşadar un nou trofeu pentru Pep Guardiola, care la 47 de ani are deja în palmares un titlu în Premier League, două Ligi ale Campionilor, două Cupe ale Spaniei, două Cupe ale Germaniei, trei titluri de campion în Spania, trei Supercupe ale Spaniei, trei titluri de campion în Germania, trei titluri de Campion Mondial al Cluburilor şi trei Supercupe ale Europei.

În noua ediţie de Premier League, Manchester City va debuta duminica viitoare, pe terenul lui Arsenal Londra.